Turnu Severin: Marius Cilibia crede că jurnalismul e o profesie biblică
0Este unul dintre oltenii cu minte ascuţită şi condei fin. La 23 de ani, a semnat primele articole în revista Ministerului Apărării Naţionale.
Fondatorul mai multor publicaţii şi un editorialist de excepţie, Marius Cilibia este unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti mehedinţeni. S-a născut în Reşiţa pentru că tatăl, la acea vreme, lucra la Combinatul Siderurgic. Nu îl leagă nimic de acest oraş, întrucât la un an şi două luni după naşterea sa, părinţii, mehedinţeni de loc, s-au întors la Drobeta Turnu Severin.
În anul 1986, Marius Cilibia semna primele articole în revistele Viaţa Militară, Flacăra, Sportul, Săptămâna. Împreună cu regretatul jurnalist Dumitru Vişan, gazetarul a fondat, la data de 6 ianuarie 1996, Săptămâna Fotbalistică Cartouche, cu difuzare naţională.
„La prima apariţie, revista a fost tipărită în 80.000 de exemplare, după care, la cererea cititorilor, am tipărit-o în 160.000 de exemplare. Am readus atunci în presă nume precum Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Sorin Satmari, Dan Claudiu Tănăsescu, Iftimie Ionescu. După 11 luni, revista s-a mutat la Bucureşti şi a mai apărut cinci ani. Ulterior, traseul meu a marcat bornele editoriale pentru mai multe publicaţii, precum Cronica Românească, Timpul, Azi, Independentul, Jurnalul Naţional, Oglinda, Ultima Oră. Şi în tot acest timp am avut o rubrică permanentă la revista Loto Prono“, povesteşte Marius Cilibia.
Volume de poezie şi proză
La insistenţele părinţilor, jurnalistul mehedinţean s-a întors în anul 2000 în Drobeta Turnu Severin. Fidel profesiei sale, gazetarul a fondat mai multe publicaţii, după care, în 2003, alături de prietenul său Remus Nicoară, a înfiinţat săptămânalul Mehedinţeanul, pe care îl conduce şi în prezent.
În 2007, ziaristul Marius Cilibia i-a surprins plăcut atât pe colegii de breaslă, dar mai ales pe scriitori mehedinţeni, cu apariţia primelor două volume de carte „La marginea dimineţii“, de poezie, şi „Peron pustiu“, de proză. Un an mai târziu a recidivat cu un nou volum de proză, „Profeţii“, după care în luna noiembrie 2009, şi-a invitat prietenii la o dublă lansare de carte: „Risipitorii“ şi „Călător în calea timpului“.
Despre aceste ultime două apariţii, gazetarul spune că sunt deosebit de importante pentru el. „Sunt două cărţi foarte importante pentru mine, pentru că încheie un ciclu editorial, un ciclu la care visez de mult şi pentru care nu am avut timp să mă opresc din ceea ce fac în fiecare zi ca să-l aştern pe hârtie. În general, scriitorii sunt grafomani, eu nu sunt. Eu sunt jurnalist şi e mai greu pentru noi care suntem învăţaţi să scriem scurt, clar, concis, să ne aşezăm să umplem spaţiul dintre copertele de carte“, încheie jurnalistul.
Ce-i place
„Francheţea oamenilor. Prefer oamenii când sunt ambiţioşi şi determinaţi şi când îşi urmăresc ţelul până la capăt.“
Ce nu-i place
„Nu suport contorsiunile de caracter şi de atitudine, indiferent de ce ar fi fost ele motivate. Detest oamenii care schimbă regulile în timpul jocului şi pe cei care au şabloane comportamentale şi ne obligă, pe toţi cei din jur, să ne încadrăm în aceste şabloane.“
Întrebări şi răspunsuri
Există un lucru pe care regreţi că nu l-ai făcut?
M.C.: Da. În anul 1992 am avut invitaţia generoasă de a emigra în SUA, lucru pe care nu l-am făcut atunci şi acum regret.
Cum ai caracteriza, în câteva cuvinte, profesia de jurnalist?
M.C.: Este cea mai frumoasă şi mai motivantă dintre profesii. Este o profesie biblică, pentru că Evanghelia după Ioan începe cu următoarea formulare: „La început a fost cuvântul ...“. Profesionalizându-ne cu toţii, devenim negustori de vorbe. În profesia asta nu poţi să ai modele ca tipologie pentru că trebuie să raportezi profesia pe care o practici la ceea ce se întâmplă în vremea ta.