Turnu Severin: Lorena Roşoga, olimpică la chimie îşi doreşte o carieră în medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotărâtă să devină medic, se pregăteşte intensiv la chimie, materie pe care nu demult n-o înţelegea, dar la care a reuşit acum să câştige menţiune specială la faza naţională.

Este o elevă studioasă, căreia îi place foarte mult competiţia.

De-a lungul anilor a câştigat numeroase premii la olimpiadele la care a participat.

Prima olimpiadă la care a luat parte a fost cea de matematică, în clasa a V-a, unde a luat menţiune, apoi a urmat româna, geografia şi mai apoi chimia, materie pentru care are o înclinaţie mai aparte.

„La început nu mi-a plăcut chimia, mi s-a părut destul de grea şi nu reuşeam să o înţeleg. Însă încet, încet am început să o aprofundez cu paşi mici, tocmai pentru a afla mai multe despre tainele acestei materii şi aşa am devenit din ce în ce mai interesată de ea, ” ne-a spus Lorena.

A participat pentru prima dată la olimpiada de chimie anul trecut, unde nu a obţinut rezulatele tocmai aşteptate, ea clasându-se pe locul cinci. Acest lucru nu a demoralizat-o.

Din contră a ambiţionat-o şi mai mult. Anul acesta tânăra a reuşit să obţină locul întâi pe  judeţ, iar la faza naţională a obţinut o meţiune specială.

 „Când am participat pentru prima dată la concursul de chimie, am rămas total dezamăgită de rezultatul pe care l-am obţinut. Dar, apoi m-am ambiţionat, m-am pregătit mai bine şi anul acesta am obţinut rezultatele mult aşteptate. Sper ca la anul la naţională să mă clasez printre primii trei”, ne-a mărturisit tânăra.

Pe viitor îşi doreşte să participe la cât mai multe olimpiade,  pentru a-şi  îmbogăţi şi valorifica cunoştineţele. În prezent se pregăteşte pentru olimpiada de matematică. 

Când era mică, Lorena îşi dorea să devină poliţistă, avându-l drept model pe tatăl său, aceasta fiind atrasă şi de haina militară. O dată cu trecerea anilor, tânăra a renunţat la ideea de a urma o carieră în poliţie, ea reorietându-se spre medicină.

 „Am renunaţat la ideea de a mai urma o carieră în poliţie deoarece meseria nu mai este de viitor, salariile sunt din ce în ce mai mici şi pe deasupra este şi foarte multă bătaie de cap,” ne mărturiseşte Lorena. 

Tânăra  îşi doreşte să urmeze o carieră în medicină. Ea spune că pentru a fi un bun doctor trebuie să dai dovadă de multă seriozitate, rezistenţă la stres şi multe ore de muncă.

„ Ca să ajungi un medic bun trebuie să fi dispus să faci sacrificii, să fi dedicat în totalitate acestei meserii. În medicină nu este loc de superficialitate pentru că viaţa unui om depinde de tine”, ne-a spus tânăra. 

Profil

Născut:  21 august 1996 Drobeta Turnu Severin
Studii:   elevă în clasa a VIII-a la Liceul Pedagogic, Ştefan Odobleja, Drobeta Turnu Severin
Hobby: lectura

Cum vezi generaţia tânără din ziua de azi?
Este o generaţie plină de tineri care habar nu au  pe ce lume trăiesc şi sunt foarte mulţi dintre ei care nu muncesc preferând să depindă de părinţii lor. Pentru aceşti tineri nu am decât compasiune.  Cred că tinerii din ziua de azi mai au multe de învăţat şi de făcut.
 
Cum te vezi peste 10 ani?
Mă văd o persoană independentă să nu depind de nimeni. Îmi doresc foarte mult să am propriul meu salariu şi de ce nu să am propria mea casă şi o meserie stabilă.

Ce-i place?
La oameni apreciez sinceritatea. Încerc să iau de la fiecare persoană, pe care o cunosc, lucrurile pe care eu le consider benefice. Îmi place să am în jurul meu oameni valoroşi şi de la care să am ce învăţa.

Ce nu-i place?
Nu-mi plac oamenii care mint. Cred asemenea oameni trebuie evitaţi. Detest oamenii cu două feţe, dar şi pe cei care pretend a fi ceea ce nu au fost niciodată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video