Turnu Severin: De mâine, în primării încep controale pe fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Ion Mîţu, la întâlnirea cu primarii din judeţ

Prefectul Ion Mîţu ia la bani mărunţi proiectele europene din Mehedinţi. Edilii au fost anunţaţi, încă de pe 20 octombrie, că vor fi verificaţi la tot ceea ce înseamnă proiecte europene.

La ultima întâlnire a prefectului cu primarii din Mehedinţi, ce a avut loc pe 20 octombrie, edilii au fost anunţaţi, printre altele, că de la 1 noiembrie vor fi verificaţi la “fondurile europene”. Controlul va viza tot ceea ce s-a accesat în perioada 2005-2010. 

“Vreau să ştiu şi eu, din 2005 şi până astăzi, câţi bani s-au dat pe proiecte şi n-au fost viabile, dacă într-adevăr, proiectele europene- să nu mă trezesc cu vreun inspector financiar de pe la Bruxelles- le-aţi dus până la capăt şi au fost făcute, într-adevăr, aşa cum au fost proiectate şi dacă fondurile s-au cheltuit pentru ceea ce au fost alocate”, le-a spus, edilor, prefectul de Mehedinţi.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Ion Mîţu i-a avertizat totodată pe primari că vor plăti pentru acordarea ilegala a ajutorului social.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Nazare nu vrea desființarea ANAF: „România are nevoie de venituri, nu își permite să piardă o instituție esențială pentru colectarea lor”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!