Turnu Severin: A uitat cratiţa pe aragaz şi i-a luat bucătăria foc
0Pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incediu ce a avut loc în bucătăria unei locuinţe din Severin. Cauza declanşării flăcărilor a fost o cratiţă uitată pe aragaz.
Ieri, pompierii severineni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unei locuinţe din Severin, str. Mr. Corneliu Săvoiu.
Incendiul a fost provocat de o cratiţă uitată pe aragaz. Detaşamentul de pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, 2 ofiţeri şi 12 subofiţeri.
Din fericire, nu s-au produs pagube materiale, iar intervenţia s-a încheiat cu succes în 10 minute.