Trucuri pentru curăţarea obiectelor: cum folosim cartofii, pasta de dinţi sau banala ceapă atunci când vrem să lustruim diverse materiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasele de bucătărie se pot curăţa de mirosul de ceapă, dacă le frecăm cu sare sau cu muştar praf.

Nu întotdeauna produsele de curăţare pe care le putem achiziţiona din magazine sunt cele mai bune, ci dimpotrivă avem la îndemână şi soluţii ieftine. Vă prezentăm aici câteva sfaturi utile adunate de la gospodine, referitoare la cum se curăţă obiectele din metal, marmură, fildeş sau argint.

Argintăria (vase, tacâmuri) se curăţă bine şi rapid prin scufundarea obiectelor respective în oţet cald. După circa 15 minute, argintăria se clăteşte cu apă şi se şterge. Curăţarea excelentă a argintăriei este posibilă şi prin scufundarea obiectelor în apă puţin sărată în care am fiert cartofi sau spanac, după care obiectele respective se clătesc cu apă caldă şi se şterg. O altă metodă constă în frecarea obiectelor respective cu pasta unui cartof care a fost bine fiert. Apoi se lustruiesc cu ajutorul unei pielicele de căprioară.

Obiectele decorative sau funcţionale de argint (statuete, rame de oglinzi, casete etc) se pot curăţa prin frecarea acestora cu o perie şi pastă de dinţi sau cu praf de cretă umezit în oţet sau cu bicarbonat de sodiu amestecat cu apă.

Obiectele din argint şi din nichel se pot curăţa bine de murdărie şi de depunerile de oxizi dacă vor fi frecate cu o soluţie alcătuită din 1/6 amoniac şi 5/6 apă.

Obiectele din os sau din fildeş se menţin albe, dacă vor fi unse cu lapte dulce, rece cu ajutorul unei pensule.

„Marmura murdară şi pătată se poate curăţi şi cu o pensulă înmuiată în sodă caustică lichidă. După două ore, marmura se spală cu apă curată şi se lasă să se usuce”, explică Mariana Simcea, angajatul unui magazin de profil din Drobeta Turnu Severin.

Petele de rugină de pe tacâmuri se pot curăţa bine prin frecare cu o jumătate de ceapă tăiată. Mirosul neplăcut al tacâmurilor întrebuinţate la curăţitul cepei sau peştelui va dispare repede, dacă le vom spăla imediat în apa în care am pus puţin oţet sau sare de bucătărie. Apoi se spală cu detergent pentru vase.

Vasele emailate îşi prelungesc durata, dacă înainte de prima întrebuinţare se introduc într-un amestec de apă cu sare şi oţet şi se pun la fiert circa o oră.

Vasele de bucătărie se pot curăţa de mirosul de ceapă, dacă le frecăm cu sare sau cu muştar praf.

Vasele emailate pătate de fructe se pot curăţa dacă fierbem în ele timp de o oră coji de cartofi cruzi în apă foarte sărată.

Vasele de bucătărie pe care s-a prins mâncarea se curăţă uşor astfel: punem în ele apă rece şi două linguri de sare; apoi le punem la foc şi le lăsăm să clocotească. După aceea, se pot freca cu un burete de vase din metal sau din material plastic.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online