Trei complici reţinuţi în dosarul severineanului înjunghiat la terasa „Fresh”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasa unde s-a petrecut incidentul FOTO Corina Macavei

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în dosarul de tentativă de omor deschis după ce un severinean a fost înjunghiat în timp ce se afla la o terasă din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Potrivit procurorilor, tinerii cu vârste cuprinse între 26 şi 29 de ani, reţinuţi pe bază de ordonanţă, sunt complici în cazul scandalului de pe terasa „Fresh” de pe bulevardul Revoluţiei, din Drobeta Turnu Severin.

Miercuri seară, un bărbat a fost înjunghiat în zona coapsei şi a ajuns în stare gravă la spital. Agresorul care a fugit de la faţa locului nu a fost încă găsit.

„Avem patru suspecţi care au participat la comiterea faptei. Neamţu Cătălin Cornel este autorul. S-a reţinut tentativă la omor, tulbularea liniştii şi ordinii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în spaţiul public. Ceilalţi trei sunt cercetaţi pentru complicitate la tentativă la omor. S-a luat măsura reţinerii faţă de cei trei complici. Faţă de autor nu s-a putut lua măsura pentru că s-a sustras, a fugit”, a declarat procurorul Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Cei trei complici reţinuţi au vârste de 26, 27 şi 29 de ani şi urmează să fie prezenţi, Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă.

Din cercetările desfăşurate de oamenii legii s-a stabilit faptul că între agresor şi victimă a  avut loc o altercaţie, pe terasa unui local de pe Bulevardul Revoluţiei, ulterior fiind chemaţi şi cei trei complici. Agresorul i-a cerut lui Cornel Morariu suma de 100 de lei, iar când acesta  refuzat să-i dea banii, i-a chemat şi pe ceilalţi trei complici. În încheierare, agresorul a scos cuţitul şi l-a lovit pe bărbat în picior.

“Iniţial a fost un conflict spontan între autor şi partea vătămată. Se pare că se cunoşteau, sunt din zona schimbătorilor de valută şi în urma unui schimb de replici autorul a început să-l lovească şi a strigat şi la ceilalţi trei care iniţial rămăseseră în maşină. Ceilalţi trei şi-au oferit serviciile”, a mai precizat procurorul Cercel.

Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, dar medicii de aici au reuşit să-i salveze viaţa. Va avea nevoie însă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Citeşte şi:

Un bărbat înjunghiat în timp ce se afla la o terasă din Drobeta Turnu Severin

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”