Slujbă de sfinţire a apelor la malul Dunării. Doi scafandrii s-au aruncat în apă după cruce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Severinului şi Strehaiei a ţinut slujba de sfinţire a apelor FOTO Corina Macavei

Câteva sute de severineni au participat astăzi la slujba de Bobotează în Portul din Drobeta Turnu Severin.Credincioşii s-au instalat cu câteva minute înainte cu recipiente de tot felul, însă nu s-au mai îmbulzit ca în anii trecuţi.

Câteva sute de oameni s-au adunat azi şi în Portul  din Drobeta Turnu Severin ca să la parte la slujba de sfinţire a apelor, ţinută de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Acesta a binecuvântat mulţimea şi a sfinţit apoi apa din butoaiele pregătite din timp. Părintele a coborât apoi pe malul Dunării unde a aruncat în apă Crucea Bobotezei. Doi scafandri de la ISU “Drobeta” s-au aruncat după ea în apele reci ale Dunării.

A devenit deja tradiţie ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari.

După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupurile de preoţi şi credincioşi au plecat în mod organizat de la bisericile din oraş către port. Procesiunea a trecut mai întâi pe la Catedrala episcopală, de unde s-au adăugat alte câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care a slujit Sfânta Liturghie la Catedrală, începând cu ora 09.00.

Odată ajunşi în port, credincioşii au luat parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce a fost săvârşită, începând cu ora 11.30, de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat. Cu acest prilej au fost sfinţite şi apele fluviului, iar doi scafandri de la ISU “Drobeta” s-au arucat în apă pentru a recupera crucea florală din Dunăre.

Doi scadandri de la pompieri s-au aruncat în Dunăre după cruce în Portul Drobeta Turnu Severin

Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În această zi ortodocşii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Apa sfinţită de Bobotează se bea timp de şapte zile dimineaţa pe stomacul gol.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul