Sindicaliştii din energie protestează marţi în faţa Prefecturii Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii afiliaţi la SLI Romag, SLI Termo, SLI Prometeu şi SLI RAAN Executiv ies marţi în stradă pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei economice dificile în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi a problemelor cu care se confruntă sucursalele ROMAG Prod şi Romag Termo.

Mitingul va avea loc în faţa sediului Prefecturii judeţului Mehedinţi, la acţiune participând şi Dumitru Costin, preşedintele BNS, şi Ion Pisc, prim-vicepreşedinte BNS şi preşedinte al Federaţiei ”Energetica”. Lucrătorii care ies în stradă marţi sunt afiliaţi Federaţia ”Energetica”, membră a Blocului Naţional Sindical, iar acţiunea de protest este susţinută de sindicaliştii BNS din alte sectoare de activitate.

„Motivele care au condus la decizia organizării unor proteste de stradă sunt grave şi trenează încă din anul 2011, fiind aduse la cunoştinţa autorităţilor centrale şi locale de către BNS şi de Federaţia ”Energetica” în repetate rânduri, atât în întâlniri speciale pe marginea acestui subiect cât şi prin intermediul mass-media. Lucrătorii care vor ieşi mâine în stradă acuză Guvernul de indiferenţă în găsirea unor soluţii cu privire la redresarea economică a RAAN şi sunt de părere că planul de reorganizare propus de administratorul judiciar va avea ca efect falimentul Regiei şi nu asigurarea funcţionării în parametri de normalitate şi siguranţă”, se arată într-un comunicat al BNS.

Pe lista de revendicări ce a fost înaintată deja Prefectului Nicolae Drăghiea se numără printre altele: găsirea unor soluţii în regim de urgenţă pentru deblocarea situaţiei financiare a RAAN, preluarea la rezerva de stat a cantităţii de apă grea aflată pe stoc în depozitele Sucursalei Romag Prod, plata la zi a salariilor.

Noul contract de muncă, dezavantajos pentru angajaţii RAAN
 

RAAN are la dispoziţie doar un an pentru a evita falimentul

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului