Simularea unui accident chimic urmat de incendiu la Termocentrala Halânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiul s-a desfăşurat la Termocentrala de la Halânga

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului  Mehedinţi a organizat, joi, un exerciţiu cu forţe şi mijloace privind intervenţia în cazul producerii unui accident chimic urmat de incendiu la termocentrala de la Halânga, furnizorul de energie termică pentru municipiul Drobeta Turnu Severin.

Potrivit scenariului, în dimineaţa zilei de joi, la ora 10.30, în timpul desfăşurării procesului tehnologic de eliberare a păcurii dintr-un rezervor, s-a produs o eroare, fapt ce a determinat revărsarea păcurii în parcul de rezervoare, care s-a aprins, generând un incendiu generalizat, cu pericol de propagare la rezervoarele învecinate. În urma incendiului, cei 5 lucrători au fost grav răniţi, nemaiputând ieşi din parcul de rezervoare, cu arsuri la nivelul membrelor superioare şi multiple traumatisme.

Din cauza vântului foarte puternic, incendiul s-a propagat cu repeziciune şi la un alt rezervor de păcură.  În acest timp, exista pericolul iminent ca, din cauza flăcărilor mari şi a temperaturii ridicate, să fie afectate conductele de alimentare şi implicit rezervoarele de stocare. La ora 10.45, din cauza apariţiei unei avarii la instalaţia de alimentare cu energie electrică, este întreruptă alimentarea cu spumă.

Formaţiunea de intervenţie a operatorului economic a intervenit cu cele două autospeciale din dotare pentru stingerea incendiului, însă incendiul s-a manifestat violent, fiind nevoie de intervenţia pompierilor profesionişti.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” s-au deplasat la locul evenimentului cu trei autospeciale cu apă şi spumă, două autospeciale de teren şi o ambulanţă SMURD, acţionând pentru căutarea şi salvarea persoanelor rănite, acordarea primului-ajutor medical şi stingerea incendiului.
      
„Prin acest exerciţiu, s-a verificat viabilitatea planurilor de intervenţie,   concepţiei de acţiune a forţelor de intervenţie şi măsurilor ce se impun, pentru limitarea efectelor unui accident chimic urmat de incendiu. Totodată, s-a urmărit antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie, dar şi cooperarea între structurile de intervenţie la producerea unor astfel de situaţii de urgenţă”, precizează Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.
       

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne