Simpozionul Internaţional de Patristică a ajuns la a V-a ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizat sub înaltul patronaj al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Simpozionul Internaţional de Patristică reuşeşte să adune alături 18 profesori de marcă din spaţiul ortodox românesc şi european. Timp de câteva zile, în perioada 23-27 aprilie, la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin, patrologii vor îmbina cercetarea patristică cu trăirea autentic creştină.

Ideea acestui proiect a aparţinut Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care în calitatea sa de profesor de patrologie la Facultatea de Teologie din Craiova şi-a dorit o întâlnire de suflet cu cercetătorii de patrologie. Prin lucrările simpozionului se doreşte revigorarea trăirii creştinismului autentic, în lumina operei didactice a Sfinţilor Părinţi şi Scriitori ai Bisericii Ortodoxe.

S-a pus bun început prin săvărşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar în ziua de 24 aprilie, la ora 10.00, conferenţiarii s-au întâlnit la Centrul Cultural Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvântul de întâmpinare şi prima comunicare au revenit Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Simpozionul se desfăşoară în mai multe sesiuni pe parcursul a patru zile şi a reuneşte nume sonore în cercetarea patristică atât din România, cât şi din Europa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”