Simpozion internaţional la Baia de Aramă: “Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – ocrotitori ai neamului şi ai bisericii strămoşeşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea de la Baia de Aramă FOTO Corina Macavei

La începutul săptămânii viitoare are loc la Baia de Aramă simpozionul   internaţional “Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – ocrotitori ai neamului şi ai bisericii strămoşeşti”, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Lucrările simpozionului încep luni, 1 septembrie, cu sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Baia de Aramă. La eveniment vor fi prezenţi şi IPS acad. prof. dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova şi PS Lucian, Episcopul Caransebeşului.

În luările de cuvânt, prof. univ. dr. Florin Marinescu de la Institutul de Studii Neogreceşti din Atena, va vorbi despre “ Domnii Ţării Româneşti Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu şi ajutorul lor către unele ţări din Europa şi din Orientul Apropiat”, iar prof. univ. dr. Alexandru Magola de la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinte a Moldovei, Chişinău, despre “ Danii brâncoveneşti reflectate în tezaurul documentar din Arhivele Naţionale de Patrimoniu din Bucureşti”.

Tot luni va avea loc lansarea cărţii “Bătălia de la Zărneşti”, semnată de prof. dr. Constantin Rezachevici. Dr. Dorin-Demostene Iancu, cercetător la Biblioteca Sfântului Sinod, va vorbi despre “Constantin Brâncoveanu şi oltenii”.

Simpozionul continuă marţi cu alte comunicări prezentate de directorul Arhivelor Naţionale Mehedinţi, prof. univ. dr. Tudor Răţoi, prof. univ. dr. Liviu Marius Ilie de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane ( “Succesiunea la tron in timpul lui Matei Basarab”), prof. dr. Ana Maria Rădulescu de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, ş.a.

Anul 2014 a fost declarat "Anul Constantin Brâncoveanu", pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor.



                                                                   
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie