Severinenii au primit facturi de coşmar la căldură în luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facturi de groază pentru energia termică FOTO Corina Macavei

Factura la energie termică pe luna decembrie a băgat în sperieţi severinenii. Cei mai norocoşi sunt cei care locuiesc la garsonieră pentru că vor trebui să scoată din buzunar circa 150 de lei. La apartamente, factura sare de 200 de lei.

În medie la un apartament cu două camere (fără repartitoare) din Drobeta Turnu Severin, factura la energie termică este în jur de 220-230 de lei,  pentru trei camere – costurile se ridică la 260-280 de lei, iar cel mai costisitor este, evident, să locuieşti într-un apartament cu patru camere. Proprietarii unor astfel de imobile au de achitat facturi de peste 300 de lei. Evident, la aceste costuri se ridică şi factura pentru apă caldă, care nu este deloc de neglijat dacă luăm în calcul faptul că la Turnu Severin, preţul gi¬ga¬caloriei este de 208,36 lei.

Facturi- şoc la o asociaţie de locatari

Sunt însă şi situaţii în Drobeta Turnu Severin unde facturile au crescut ameţitor faţă de luna noiembrie. Câţiva locatari ai unei asociaţii din Drobeta Turnu Severin au avut un şoc când au primit factura pentru agentul termic. Potrivit acestor facturi, oamenii s-au încălzit în luna decembrie de peste 600 de lei. Asta în condiţiile în care în luna precedentă factura fusese puţin peste 400 de lei cu tot cu apă caldă, apă rece şi gunoi menajer. Şi-au tras sufletul şi au încercat să găsească explicaţii. Însă nimic nu explică factura gigant la agentul termic mai ales că, potrivit locatarilor temperatura dintr-o cameră încălzită nu depăşeşte 20 de grade celsius.

Domnul Gheorghe se gândeşte cu groază la factura pe care trebuie să o achite la întreţinere pe luna decembrie. Asta după ce a aflat că doar căldura pe luna decembrie costă 650 de lei. Omul nu îşi explică ce a cauzat această majorare bruscă şi spune că niciodată de când locuieşte în apartamentul respectiv nu i-a fost dat să păţească aşa ceva. Potrivit repartitoarelor în apartamentul său cu trei camere s-ar fi consumat căldură de peste 3 gigacalorii în condiţiile în care în tot blocul s-au consumat 18.

„Am rămas surprins să văd că am pe luna decembrie 660 de lei energie termică lucru care nu l-am plătiti niciodată de când stau în acest apartament. Cel mai mult am plătit o dată 400 de lei cu totul....ce să consum că doar nu oi fi pus fheon să încălzesc acele repartitoare care stau pe calorimetru”, spune Gheorghe Săftoiu.

Pentru ca surpriza neplăcută să nu se repete şi în luna ianuarie domnul Ghoerghe a hotărât să facă economii. Întâmplarea nu este singulară. Câteva etaje mai jos o altă familie susţine că a trăit un adevărat şoc atunci când a primit acasă citirea repartitoarelor pentru agentul termic: „Cred că în jur de 10 milioane o să îmi vină factura pe luna decembrie, asta nu am înţeles, mi se pare foarte, foarte mult”. Oamenii cred că totul li se trage de la repartitoarele pe care le-au instalat la calorifere.

„De vină sunt acele cititoare la care o să şi renunţ nu le mai ţin în casă or mai fi şi alţii ca mine ...mai bine la pauşal chiar dacă plătsec mai mult dar nu mai ţin în casă aşa ceva”

mai spune Gherghe Săftoiu.

70.000 de beneficiari

La reţeaua de agent termic primar sunt racordate, în prezent, 56 de puncte termice de transformare-distribuţie care alimentează cu energie termică (încălzire şi apă caldă de consum) un număr de 29.524 de apartamente, aproximativ 68.000 de locuitori reuniţi în 265 de asociaţii de proprietari, la care se adaugă un număr de 551 de case particulare, 272 de agenţi economici şi 477 de consumatori individuali cu substaţii de transformare proprii. Numărul total de locuitori care beneficiază de sistemul de termoficare din municipiul Drobeta-Turnu-Severin este, actualmente, de circa 70.000 de locuitori.


 

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică