Se închide Oficiul Poştal nr. 3 de lângă cimitir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficiul Poştal nr. 3 din Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Oficiul Poştal nr. 3 din Drobeta Turnu Severin îşi închide porţile mâine, 1 octombrie, clienţii fiind rugaţi să se adreseze Oficiului nr. 1 (centru) ori nr. 4 (Crihala).

Peste 30 000 de  severineni, adică o treime din populaţia Severinului, erau  deserviţi de Oficiul  nr 3 . Acum, clienţii se vor orienta, în funcţie de preferinţă, către cele două oficii poştale existente momentan în municipiu. „Oficiul Poştal nr 3 nu mai funcţionează de astăzi, 1 octombrie, toată activitatea va fi preluată în parte de Oficiul Turnu Severin nr 1 şi Oficiul Turnu Severin  nr. 4, atât pe venituri cât şi pe prestaţii. Agenţii economici care aveau contracte încheiate cu Oficiul Turnu Severin nr. 3 vor fi orientaţi, în funcţie de dorinţa lor, unii la Oficiul 4, unii la oficiul nr.1”, a precizat Petre Mirea, preşedintele Sindicatului din Poştă Mehedinţi.

Patru angajaţi concediaţi

Ca urmare a închiderii acestui oficiu poştal, la solicitarea lor, patru angajaţi au primit preaviz de disponibilizare şi urmează să fie concediaţi, iar 10 angajaţi au fost redistribuiţi la cele două oficii poştale din municipiu. „Ne cerem scuze pensionarilor, elevilor, şomerilor, părinţiilor care primesc alocaţii, îi rugăm ca pentru o perioadă de timp să accepte această situaţie şi să meargă spre Oficiul Poştal nr. 4 şi 1 până în momentul în care le promitem că vom face tot ceea ce depinde de noi să obţinem o aprobare pentru o subunitate de tip ghişeu exterior care să preia toate atribuţiile şi toate prestaţiile fostului oficiu poştal în zona Traian – Kiseleff”, a mai spus liderul de sindicat.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut