Se dă drumul la căldură şi la asociaţiile cu datorii din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnirea de la Primărie cu administratorii de bloc

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a hotărât miercuri, 6 noiembrie, să furnizeze agent termic către asociaţiile de locatari cu datorii care în acest moment nu primesc căldură.

Primarul Marius Screciu s-a întâlnit miercuri cu administratorii celor 23 de asociaţii de proprietari cu datorii din municipiu şi în urma discuţiilor purtate a a decis ca acestea să primească de astăzi căldură.

Administratorii au explicat că datornicii au fost daţi în judecată şi că în multe situaţii sumele restante se înregistrează la câteva persoane din bloc. Ori în această situaţie nu ar fi corect ca bun platnicii să fie afectaţi din pricina acestor locatari care nu înţeleg să-şi achite datoriile.

”Am vrut să aflu la fiecare asociaţie în parte cu ce probleme se confruntă, să văd unde este rea voinţă şi să ştiţi că din punctul meu de vedere lucrurile pot fi rezolvate. Vreau să văd şi din partea administratorilor şi preşedinţilor de bloc că sprijină şi ei cetăţenii. A fost o discuţie fructuoasă la finalul căreia o mare parte din asociaţiile care au oprit în acest moment agentul termic de astăzi le vom da drumul la căldură”, a spus primarul Marius Screciu.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”