S-au depus candidaturile pentru alegerile parlamentare – VEZI LISTELE FINALE DE LA MEHEDINŢI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Colegiul I Camera Deputaţilor, care cuprinde cea mai importantă parte din municipiul reşedinţă de judeţ se luptă Mihai Stănişoară din partea ARD şi Rodin Traicu, din partea USL (PSD).

Mihai Stănişoară este senator pe acest colegiu, prim-vicepreşedinte PDL şi a fost perceput de severineni ca unul dintre cei care prin lobby ministerial a reuşit să aducă fonduri importante în municipiu, mai ales că în ultimii patru ani aici s-au realizat numeroase investiţii în infrastructură, monumente şi punerea în valoare a potenţialului turistic. Rodin Traicu a fost primul director al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, iar acum deţine funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei, postură din care se laudă cu rectificarea bugetară în beneficiul RAAN. Traicu este cel mai valoros dintre candidaţii propuşi de USL la Mehedinţi. 

Pe Colegiul II Senat, care cuprinde zona rurală a judeţului şi oraşele Strehaia, Vânju Mare şi Baia de Aramă, candidează din partea ARD Ion Mîţu, iar din partea USL Tudor Chiuariu. Bătălia se anunţă interesantă, deoarece Mîţu vine din postura de fost prefect în perioada 2009-2012, perceput ca un prefect foarte popular, dar şi ca un lider important al PDL Mehedinţi. De cealaltă parte, fostul ministru al Justiţiei are o notorietate bine cunoscută, mai ales din perpectiva problemelor cu justiţia şi a scandalului penal din jurul celebrului dosar „Poşta Română". Chiuariu este candidat din partea USL (PNL).

Şapte formaţiuni politice au depus liste de candidaţi pentru alegerile parlamentare din decembrie la Mehedinţi, termenul limită de depunere a candidaturilor fiind marţi, 30 noiembrie, ora 24:00.

Pe lista UDMR pentru Camera Deputaţilor figurează Ioan Barta (I), Alexandru Ilie Szoroş (II), Antal Attila Meszaroş (III), Pal Matzus (IV), iar pe cea pentru Senat, Iozsef Nistor (I)  şi Emeric Ştefan Mednyanszky 

Din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu: la Senat: Stînga Tănase - Colegiul I şi Haneş Gheorghe - Colegiul II, iar la Camera Deputaţilor: Buculeasa Ionuţ - Colegiul I, Alexe Vergil - Colegiul II, Şerban Ilie - Colegiul III, Rădoi Constantin - Colegiul IV.

Alianţa Politică Uniunea Social Liberală îi aruncă în lupta pentru Camera Deputaţilor pe Traicu Rodin - Colegiul I, Daea Petre - Colegiul II, Palaşcă Viorel - Colegiul III, Manolache Marius - Colegiul IV, iar pentru Senat vor candida Nicolae Şerban - Colegiul I şi Chiuariu Tudor-Alexandru - Colegiul II.

Din partea ARD, la Mehedinţi, la Camera Deputaţilor, vor candida Mihai Stănişoară - Colegiul I, Doiniţa Mariana Chircu - Colegiul II, Constantin Popescu-Băbeanu - Colegiul III, Andi Nodiţ - Colegiul IV, iar la Senat Marius Bălu - Colegiul I şi Ion Mâţu - Colegiul II.

Partidul Ecologist Român are 3 candidaţi din cele 4 colegii pentru Camera Deputaţilor şi doi pentru Senat. La Camera Deputaţilor vor candida Florian Bărbulescu, Constantin Beţiu şi Laurian Grigorescu, iar la Senat, Damian Gabi Medragoniu şi Daniel Petre Popa Guran.

Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale vine în faţa electoratului doar cu doi candidaţi: Gabriel Finkelstein Mustaţă (Camera Deputaţilor) şi Vlăduţu Nisipeanu (Senat).

Partidul România Mare are listă completă de candidaţi în judeţul Mehedinţi. Pentru Camera Deputaţilor vor candida Irinel Marinescu, Constantin Gorun, Ion Lăcătuşu, Ştefan Dascălu, iar pentru Senat Daniel Ştefan Drăghia şi Robert Cristel.

La BEJ Mehedinţi a fost depusă şi o candidatură din partea unui independent, Isabela Gh. Guran, pentru Colegiul IV Camera Deputaţilor, însă a fost respinsă întrucât dosarul depus la BEJ a fost incomplet.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul