S-a deschis un centru pentru copiii cu autism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de zi pentru copilul cu autism din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi-a deschis porţile. În momentul de faţă în centru se află 11 copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.

Beneficiarii centrului sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist din Mehedinţi şi familiile lor.

„În cadrul centrului aceştia îşi vor putea petrece timpul sub supravegherea şi îndrumarea unui personal de specialitate cu experienţă. Fiecare copil înscris în centru beneficiază zilnic de activităţi educative de grup şi terapie individuală. În momentul de faţă în centru se află 11 copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist”, a precizat Dana Araciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.
    

Investiţia a costat 2 587 948,36 lei şi s-a realizat în cadrul proiectului „Construire şi dotare Centru de zi pentru copilul cu autism - P+E, reabilitare şi modernizare Centru de plasament pentru copilul cu dizabilităţi, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi”. Acesta a fost finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, într-un procent de 85%, bugetul naţional şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul Mehedinţi.
    

Centrul de zi funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, de luni până vineri, pe Bulevardul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, nr. 4 din Drobeta Turnu Severin.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune