Replica conducerii Hidroelectrica Serv la acuzaţiile aduse de sindicalistul de la Porţile de Fier I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroagregatele de la Porţile de Fier I

Într-un comunicat de presă, Hidroelectrica Serv SA precizează faptul că administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, nu ar fi în conflict de interese. Replica conducerii societăţii vine după ce marţi, liderul de sindicat de la Porţile de Fier a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că va face plângere penală împotriva lui Borza pentru conflict de interese.

Încă de la data înfiinţării societăţii prin fuziunea prin contopire a celor opt „HIDROSERV”, filiale ale societăţii HIDROELECTRICA SA, la 5 august 2013, executivul societăţii Hidroelectrica-Serv SA, a luat măsuri pentru reducerea constantă a pierderilor şi pentru restabilirea echilibrului bugetar al acesteia, „grav deteriorat ca urmare a datoriilor acumulate de către toate societăţile în perioada 2010-2012 şi preluate prin fuziunea prin contopire”, se arată într-un comunicat de presă.

Cât priveşte declaraţiile liderului de sindicat de la Porţile de Fier I cum că Remus Borza ar fi în conflict de interese, Hidroelectrica Serv spune că acestea „nu au o bază reală”.

„Acuzaţiile privind conflictul de interese, nu au o bază reală atât timp cât, conform dispoziţiilor legale în vigoare, managementul companiei a depus la ANI, în termenul prevăzut de lege declaratiile de avere si de interese, iar instituţia menţionată nu a formulat o astfel de rezoluţie”, se mai specifică în comunicat.

De asemenea, acuzaţiile privind existenţa unor intenţii de divizare a societăţii recent înfiinţate in trei societăţi comerciale, sunt „nefondate, mai mult acestea contravin chiar măsurilor de reorganizare asumate de acţionarul unic in anul 2013 când s-a înfiinţat societatea HIDROELECTRICA-SERV”.

„Intenţia lui Remus Borza este aceea de a divide Hidroelectrica Serv nou-înfiinţată în trei societăţi comerciale şi se poate observa intenţia asta din faptul că zona de sud, reprezentată de Hidroserv Porţile de Fier, Slatina şi Râmnicu Vâlcea, a fost cea mai afectată din punct de vedere al reducerii numărului de salariaţi şi al pierderilor acumulate”, a declarat marţi, la Turnu Severin, liderul de sindicat Cristinel Popescu.

Citiţi şi:

Liderul de sindicat de la Porţile de Fier I îl va denunţa la DNA pe Remus Borza pentru conflict de interese

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi