Puţini severineni în Portul Turnu Severin, de Ziua Marinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Portul severinean, de Ziua Marinei FOTO Alexandra Georgescu

Sărbătoarea Zilei Marinei din acest an a fost mai săracă ca oricând. Nu doar autorităţile locale au lipsit din program, ba chiar şi cea mai mare parte a publicului severinean. Programul anost şi tras la indigo în fiecare an i-a ţinut la distanţă pe severineni.

Puţin peste 500 de severineni au venit luni în Portul din Drobeta Turnu Severin pentru a participa la manifestările organizate de Ziua Marinei. Faptul că programul este acelaşi an în fiecare an, iar organizatorii nu-i aduc nicio îmbunătăţire, cel mai probabil a făcut ca şi numărul participanţilor să fie atât de mic.

De altfel, nici autorităţile locale nu s-au înghesuit să participe la acest eveniment, nimeni de la Consiliul Judeţean Mehedinţi nereuşind să ajungă la momentul festiv al manifestărilor. Singurii care au răspuns invitaţiei au fost reprezentanţii Prefecturii Mehedinţi şi ai Primăriei Drobeta Turnu Severin.

După slujba religioasă şi depunerea de coroane, au urmat jocurile marinăreşti, urmărite cu interes de prichindeii scoşi la plimbare de părinţi ori bunici. Proba "porcul la şcondru" a constituit principala atracţie a zilei. Mai mulţi tineri s-au aventurat pe o bârnă unsă cu vaselină din belşug, pentru a ajunge la porcul agăţat într-un sac.

Vreo cincisprezece temerari au alunecat rând pe rând, până când unul dintre participanţi a reuşit să atingă cu mâna sacul şi astfel să fie declarat câştigător.

Cursa după raţe a încheiat jocurile marinăreşti din Portul Drobeta Turnu Severin pentru spectatorii de pe mal, care apoi s-au îndreptat spre terasele deschise pe faleză pentru o porţie de hamsii şi o bere rece.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie