Psihologul criminalist Tudorel Butoi Severin prezent la un simpozion organizat de Poliţia de Frontieră Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Poliţia de Frontieră Mehedinţi a fost organizat astăzi un simpozion cu tema „Managementul modern – între criterii de psihodiagnostic şi criterii de performanţă”, care a reunit psihologii de la nivelul întregii structuri a Poliţiei de Frontieră din România. Invitatul special al evenimentului a fost profesorul universitar doctor Tudorel Butoi-Severin, psiholog criminalist.

Temele dezbătute în cadrul simpiozionului au vizat pregătirea psihologică a personalului cu atribuţii manageriale în vederea practicării unui management eficient şi sănătos, promovarea apărării sănătăţii mintale şi prevenirii îmbolnăvirilor psihice, eliminarea prejudecăţilor faţă de serviciile psihologice din România.

„Simpozionul de astăzi face parte dintr-un program de profilaxie care s-a demarat la nivelul subunităţilor noastre în anul acesta. Se numeşte „Vreau să fiu un conducător de succes – paralelă între persoanlitate şi stilul managerial”. Sigur că fiind un program de profilaxie, neam propus să furnizăm lucrăorilor noştri şi în speţă ofiţerilor fiindcă fiind tema se adresează strict ofiţerilor o serie de informaţii parctice şi utile, o serie de tehnici şi metode psihologice care să le fie la îndemână astfel înct să-i determinăm să practice un management eficient şi sănătos. Mai exact să prevenim conflictele interpersoanle, să prevebim abuzurile de orice fel, să prevenim îmbolnăvirile datorate stresului profesional”, a precizat  comisar Mariana Cenea, ofiţer psiholog la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Psihologul criminalist Tudorel Butoi Severin, originar din judeţul Mehedinţi, a spus că este foarte important să se acorde atenţie resursei umane, creşterii calitative a poliţistului de frontieră în contextul în care România se pregăteşte să intre în spaţiul Schengen.

„Mă regăsesc iată pe meleaguri mehedinţene la un eveniment deosebit de important pentru poliţia de frontieră a acestui judeţ. Este vorba de simpozionul ştiinţific pe care îl realizează psihologii care lucrează în structurile poliţiei de frontieră. Este un eveniment care aduce la masa unor discuţiilor extrem de interesante problematica managamentului între psihodiagnostic şi performanţă. Este o realitate care oglindeşte preocupările acesor structuri pentru a performa în zona asistenţei psihologice, consilierii psihologice a cadrelor care lucrează în aceste structuri. Ştiţi foarte bine că din punct de vedere al  perspectivei politice, România este aşteptată să intre în spaţiul Schengen, lucrul acesta din punct de vedere tehnic este finalizat la nivelurile perfomanţelor actuale vizavi de elementul comparativ cu alte poliţii, resursa umană de asemenea şi acesta este un argument să-i acorde importanţa deosebită creşterii calitatative acestor oameni din punctul de vedere al profilului de personalitate, a dezvoltării capacităţilor pe care să le valorifice pe frontieră. Din această perspectivă conştientizăm încă o dată că poliţistul de frontieră se află angajat într-o muncă de miză, de risc şi care trebuie să fie la nivelul exigenţelor care se aşteaptă de la aceste structuri”, a declarat prof.univ.dr. Tudorel Butoi Severin.

Psihologul criminalist le-a vorbit participanţilor la simpozion despre  stadiul actual, vulnerabilităţile, dar şi forţa utilizării detectorului de minciuni: „Rezultatul examinării la tehnica poligraf trebuie coroborat obligatoriu cu toate celelalte probe care vin din zona clasică, amprente, martori, cercetare la faţa locului, structuri ADN, pentru ca ea să fie validată şi să fie fermă. Însă pentru început în faza urmării penale tehnica poligraf este redutabilă”.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO