Primarul Severinului se plânge lui Liviu Dragnea că nu se respectă protocolul la nivel local. Vezi aici ce document i-a trimis vicepremierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat că a pierdut controlul în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, primarul Severinului se plânge lui Liviu Dragnea că grupul de consilieri PSD au bătut palma cu liberalii şi fac jocurile în forul local.

Şedinţa de Consiliu Local al municipiului Drobeta Turnu Severin de joi, 26 februarie, nu i-a căzut deloc bine primarului oraşului, Constantin Gherghe, care negru de supărare a trimis în această dimineaţă un fax preşedintelui executiv al PSD-ului, Liviu Dragnea, după cum ne arată surse din interiorul Primăriei.

În şedinţa de joi, a fost votat bugetul oraşului pentru 2015, dar a fost şi revocat mandatul  lui Eduard Brează, un consilier local care s-a declarat independent odată cu ordonanţa traseiştilor, care a permis aleşilor locali trecerea de la o formaţiune politică la alta fără a pierde mandatul. Revocarea mandatului s-a făcut la cererea consilierilor locali liberali, iar în locul acestuia a fost validat mandatul unui liberal.

Atât proiectul de buget, cât şi revocarea mandatului lui Eduard Brează au trecut de votul consilierilor locali fără nicio problemă, grupul consilierilor PSD-PC-UNPR votând împreună cu liberalii.

Culmea este că în faxul trimis către Dragnea, primarul Severinului care este şi preşedintele organizaţiei judeţene UNPR Mehedinţi, îi aduce la cunoştinţă vicepremierului date total eronate:

„Vă încunoştinţăm că în şedinţa Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin din data de 26.02.2015, consilierii PSD în alianţă cu opoziţia, consilierii PNL, au mai încetat un mandat de consilier al UNPR.
Astfel, este al doilea caz în care nu se respectă protocolul, şi din 9 consilieri UNPR au rămas doar 7.
Culmea, în locul acestuia a fost validat un consilier de la opoziţie, respectiv PNL.Cu toate că s-au făcut toate demersurile inclusiv către domnul preşedinte executiv Liviu  Nicolae Dragnea, consilierii PSD sub conducerea preşedintelui  organizaţiei municipale Marius Screciu, continuă alianţa cu PNL refuzând inclusiv revenirea la situaţia iniţială de a avea un viceprimar PSD şi unul UNPR”

Documentul este semnat de Constantin Gherghe, în calitate de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin şi ştampilat cu ştampila de edil şef.

Analizând faxul trimis de primar observăm că primarul vorbeşte despre pierdea unui mandat de consilieri UNPR în şedinţa de ieri ori Eduard Brează nu a trecut niciodată pe la acest partid, câştigând în 2012 postul de consilier local din partea Partidului Democrat Liberal şi, ulterior, devenit independent.

Cât priveşte situaţia viceprimarilor din Turnu Severin trebuie să amintim că în şedinţa din 12 februarie a.c., prin votul grupului de consilierilor locali PSD-UNPR-PC şi PNL, au fost schimbaţi din funcţiile de viceprimari Marius Screciu (preşedintele organizaţiei municipale PSD Turnu Severin) şi Romulus Vâlcu (independent) şi un apropiat al primarului Constantin Gherghe. În locul acestora au fost aleşi Liviu Nicolicea (UNPR), fratele deputatului Eugen Nicolicea şi Daniel Cârjan (PNL). În aceste condiţii, primarul Severinului, Constantin Gherghe, în calitate de preşedinte al UNPR Mehedinţi, în mod firesc ar trebui să aibă un motiv de bucurie că singurul consilier local al UNPR în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin iată deţine funcţia de viceprimar al municipiului.

Vizat direct în această adresă este Marius Screciu (PSD), fostul viceprimar al Severinului, acreditat cu şanse mari de câştig pentru fotoliul de primar al municipiului, motiv pentru care Gherghe nu l-a agreat niciodată.

În plus, primarul Severinului  este supărat a pierdut controlul în CL Turnu Severin, dovadă că ieri consilierii locali PSD-UNPR-PC şi PNL au votat proiectul de buget pe 2015 cu amendamentele aduse de Marius Screciu şi Daniel Cârjan, care au propus repartizare aunor fonduri importante pentru repararea unor străzi din zonele mărginaşe ale Severinului. Ori proiectul iniţiat de primarul Gherghe era total diferit de cel votat ieri în plen.

Rămâne de văzut în ce măsură preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, va lua în calcul ceea ce îi aduce la cunoştinţă primarul Gherghe.

Citeşte şi:

Consilierii locali i-au dat peste bot primarului Gherghe: bugetul pe 2015 aprobat cu amendamentele lor

Primăria Severin are noi viceprimari. Liberalii au căzut la înţelegere cu cei din PSD

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie