Primarul Ologu de la Dârvari scapă de arest. Procurorul a dispus cercetarea sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul la ieşire din Parchetul de la Vînju Mare FOTO Corina Macavei

Primarul de la Dârvari nu îşi încheie mandatul în mod onorabil, procurorul de la Vînju Mare dispunând marţi cercetarea acestuia sub control judiciar, fiindu-i totodată suspendată şi activitatea pentru 60 de zile. Este acuzat că şi-a însuşit ilegal indemnizaţia în perioada în care era suspendat din activitate, tot din motive penale.

Vasilică Ologu (53 de ani), primarul comunei mehedinţene Dârvari, a fost prezentat marţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Dârvari sub acuzaţia de delapidare, fals şi uz de fals. Împreună cu acesta a fost reţinută luni după-amiază şi secretara primăriei, Mariana Văcaru (43 de ani).  Cu ajutorul acesteia, primarul din Dârvari şi-a însuşit ilegal indemnizaţia pe perioada când acesta  a fost suspendat din activitate, tot din dispoziţia unui procuror într-un alt dosar în care este acuzat de hărţuire sexuală.

“Acestea au falsificat mai multe documente oficiale în urma cărora, una dintre acestea a obţinut sume de bani reprezentând indemnizaţia aferentă perioadei noiembrie 2015-februarie 2016, când era suspendată din funcţie. Prejudiciul cauzat astfel bugetului local este de peste 10.889 lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

În urma audierii celor două persoane, procurorul de la Parchetul Vînju Mare a dispus cercetarea acestora sub control judiciar pentru 60 de zile şi suspendarea lor din activitate.

FOTO Secretara Primăriei Dîrvari, coinculpată în dosar 

„Se fac verificări pentru săvârşirea a trei infracţiuni, delapidare, fals intelectual şi uz de fals. S/au luat măsura preventivă a controlului judiciar  pentru o perioadă de 60 de zile, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, s-au dat declaraţii în sensul acesta”, a precizat Sorin Crudiu, avocatul primarului Ologu.

Vasilică Ologu, primarul PSD al comunei Dârvari, este un client fidel al arestului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi. În septembrie anul trecut a fost reţinut de poliţiştii mehedinţeni după ce a fost prins la volanul microbuzului şcolar fără a avea permis de conducere. Câteva luni mai târziu, acelaşi primar a fost reţinut pentru hărţuire sexuală.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate