Primăria Turnu Severin legată de mâini şi de picioare. Nu poate asigura agentul termic în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termocentrala de la Halânga FOTO Arhivă

De ce s-a temut cel mai mult Primăria Drobeta Turnu Severin, de asta nu a scăpat. Constructorul centralei pe gaz, care a participat la licitaţia pentru desemnarea operatorului care să furnizeze agent termic în această iarnă în municipiul de la Dunăre, va depune contestaţie, blocând astfel activitatea de pornire a termocentralei.

Deşi frigul s-a instalat în apartamentele severinenilor, iar şcolarii tremură în sălile de curs, Primăria Drobeta Turnu Severin este incapabilă să asigure agentul termic. Termocentrala de la Halânga, unitate componentă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare aflată în faliment şi care a furnizat până anul acesta agentul termic pentru Turnu Severin, şi-a închis porţile anul acesta.
În aceste condiţii, Severinul a rămas descoperit fiindcă nici firma care a început anul acesta construcţia unei centrale pe gaz nu a finalizat lucrările, nerespectându-şi astfel promisiunea, aceea că va furniza agent termic la 1 noiembrie.

În aceste condiţii, Primăria Drobeta Turnu Severin a trebuit să găsească urgent o soluţie legală şi cu acceptul lichidatorului judiciar s-au închiriat echipamentele necesare de la Termocentrala Halânga pentru producerea agentului termic, în acest sens organizând zilele trecute o licitaţie pentru desemnarea operatorului care să folosească aceste echipamente.

La licitaţie, a participat şi Alfa Ground Solutions SRL (firma care ar fi trebuit să construiască centrala pe gaz), care acum nemulţumită că nu a câştigat licitaţia va depune contestaţie, blocând astfel toată procedura de pornire a cazanelor pentru furnizarea agentului termic.

Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin a primit miercuri, 26 octombrie, din partea firmei Alfa Ground Solutions SRL  o plângere prealabilă în care se solicită remedierea unor deficienţe la procedura de notificare.

Aşa se face că acum Primăria Drobeta Turnu Severin este legată de mâini şi de picioare până la soluţionarea contestaţiei şi nu poate face altceva decât să se roage ca într-o posibilă procedură de urgenţă această contestaţie să fie soluţionată cât mai urgent. Dar toate astea se petrec pe fondul unei stări de nemulţumire profundă din partea populaţiei, care nu înţelege de ce municipalitatea a ajuns în această situaţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO