Primăria Şimian va moderniza târgul de la Cerneţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de la Cerneţi întră în modernizare. Investiţia se ridică la 4 milioane de lei şi este asigurată cu fonduri guvernamentale.

Primarul comunei mehedinţene Şimian, Constantin Truşcă, intenţionează ca în perioada următoare să modernizeze locul în care se organizează târgul bisăptămânal în această localitate.

Foarte aproape de municipiul Drobeta Turnu Severin, târgul din satul Cerneţi adună în fiecare joi şi duminică a săptămânii zeci de comercianţi din toate colţurile judeţului cu tot felul de produse. Condiţiile de comercializare nu respectă însă condiţiile sanitar veterinare cerute pentru un astfel de amplasament. Oamenii se plâng de lipsa spaţiilor amenajate pentru comercializarea păsărilor, porumbeilor, iepurilor, porcilor, de lipsa condiţiilor pentru depozitarea mărfurilor, care urmează sa fie vândute.

Aşa se face că Primăria comunei Şimian a reuşit să convingă factorii guvernamentali că este nevoie imperioasă de modernizarea acestui târg şi a obţinut zilele acestea finanţare pentru acest proiect în valoare de 4 milioane de lei.

Primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, spune că târgul de la Cerneţi este un obiectiv foarte important pentru comună şi că după finalizarea lucrărilor va deveni unul din cele mai moderne târguri din zona Olteniei.

În incinta târgului se va amenaja o piaţă pentru comercializarea fructelor şi legumelor, se vor construi padocuri pentru animale, platforme pentru circulaţia auto şi pietonală, dar şi birouri pentru partea administrativă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”