Povestea ciudatului obicei al Arieţului, păstrat de sute de ani de păstorii din Mehedinţi: petrecere cu oi şi lăutari
0„Arieţul” este, în Mehedinţi, un prilej de sărbătorire păstorească şi se face doar atunci când stăpânii de oi sunt mulţumiţi de rezultatele producţiei din vară.
Bacii care hotărăsc să facă acest arieţ mai ţin oile o zi sau două la stână sau le coboară în sat şi le lasă în curtea baciului mare. Emilia Comişel, care a studiat acest obicei păstoresc din Mehedinţi, povesteşte cum s-a desfăşurat acest ceremonial la Cănicea-Izverna, într-o stână formată din 200 de oi, care aparţin mai multor familii.
„Ceremonialul a fost însoţit de o serie de rituri, unele cu funcţie utilitaristă, altele distractivă şi câteva cu funcţie magică, a căror semnificaţie nu mai este cunoscută de oameni: „Aşa-i obişeiu” şi de un repertoriu bogat de cântece (vocale şi instrumentale) şi jocuri. În ziua fixată (care trebuie să fie sâmbătă şi joi), vin femeile împreună cu bacii, la casa baciului mare, în haine de sărbătoare, cu mâncăruri speciale, din care nu trebuie să lipsească ouăle roşii”, spune Emilia Comişel.
Arieţul, o mare sărbătoare
Petrecerea este însoţită de trei lăutari care cântă din vioară primă, vioară secundă şi bas, angajaţi cu o zi înainte. În timpul petrecerii se fac socotelile stânii (plata ciobanilor, se discută eventualele pierderi etc), se numără şi se aleg oile fiecăruia, iar un membru din fiecare familie le duce acasă. Masa este îmbelşugată, fiecare femeie având ambiţia să pregătească totul cu grijă.
„În Cănicea, ceremonialul s-a desfăşurat între orele 15.00 şi 23.00. Au fost prezente toate familiile bacilor (30 persoane): copii, bărbaţi şi femei. Femeile au adus mâncare şi băutură în desagi. Masa este extrem de bogată: azimă, capete de purcel, drob de miel, brânză moale, ouă roşii, plăcintă şi cozonac. Arieţul a avut loc în apropierea stânii. Lăutarii au fost plătiţi, prin chetă, de meseni. Lăutarii cântă, în picioare, în apropierea mesei”, povesteşte Emilia Comişel.
Cântece păstoreşti
Repertoriul păstoresc cântat la arieţ este format numai din trei cântece: „Dă-mi Doamne, zile mai multe”, „Vin şi vânturi, vin şi ploi” şi „Drăguţă sântă Mărie”. De exemplu, „Dă-mi Doamne, zile mai multe” este unul din cele mai vechi cântece păstoreşti şi oglindeşte dragostea păstorului pentru munca lui. Generat în mediul păstoresc, cântecul a coborât în sat, intrând în repertoriul general şi are încă o mare vitalitate.
Existenţa acestui obicei păstoresc confirmă continuitatea unui mod de viaţă şi de muncă stăvechi de-a lungul mileniilor şi a repertoriului specific care reprezintă, în realitate, o artă „prin excelenţă socială”. Locuitorii mehedinţeni s-au dovedit a fi deţinători ai unui tezaur artistic şi al unor tradiţii de mare valoare.
Citeşte şi: