Povestea celei mai mari tragedii rutiere din Mehedinţi. 36 de oameni au pierit într-un autobuz condus de un şofer beat
0Puţini severineni îşi mai amintesc de tragicul accident rutier petrecut în primăvara anului 1958, pe Dealul Colibaşului, la câţiva kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin, când 36 de pasageri aflaţi într-un autobuz au pierit mistuiţi de flăcări.
Profesorul pensionar Gheorghe Bârneanu, cel care a condus prestigiosul liceu de artă din municipiul Drobeta Turnu Severin vreme de peste 25 de ani, îşi aminteşte acea cumplită zi de 8 mai 1958, când şi-a pierdut mama în acest accident. Avea atunci 12 ani şi rămăsese acasă la Şişeşti cu fratele său fiindcă trebuiau să meargă la şcoală. Mama sa, Aurora Bârneanu, profesoară de matematică (cu studiile la Dusseldorf-Germania) a plecat împreună cu mezina familiei, Lidia (3 ani), cu autobuzul, la Drobeta Turnu Severin pentru a-l externa pe soţul său, profesorul Iancu Bârneanu, care fusese operat de ulcer.
„S-au înţeles ca pe 8 mai, când avea ieşirea, să vină la Severin. Să vină împreună doar cu fetiţa, să mai zăbovească o zi prin oraş. Băieţii erau la şcoală. Aşa că trebuiau să rămână acasă. (...) În dimineaţa externării le aştepta cu nerăbdare în curtea spitalului. Soţia şi fetiţa întârziau. Trebuiau să ajungă demult. Se gândise atunci că rata, autobuzul ce făcea cursele locale, o rablă de maşină, veche de când lumea, a avut din nou probleme tehnice, ori şoferul care era mereu seara în braţele lui Bachus, nu se trezise la timp”, relatează Virgiliu Bradin, autorul lucrării „Iancu Bârneanu (1914-1996) – aspiraţie şi destin”.
Distinsul profesor Iancu Bârneanu avea să afle câteva ore mai târziu despre tragedia care se petrecuse pe Dealul Colibaşilor.
FOTO Gheorghe Barneanu, fostul director al Liceului de Arta din Turnu Severin
„În ziua respectivă, autobuzul şi-a mărit traseul de la Ilovăţ până la Şovarna, şi ca să inaugureze această nouă linie a venit din Turnu Severin chiar directorul lui ITA (n.r. Întreprinderea de Transport Auto), care era din Şovarna. Fiind la el acasă şi dorind să arate sătenilor că a mărit linia până acolo a organizat un chef, unde s-a îmbătat atât de rău că nu i-a mai dat voie şoferului să conducă autobuzul şi a condus el. După ce a oprit la Roată, unde era o cârciumă , după vreo doi kilometri, într-o curbă care are aproape 90-100 de grade, la <<Apa Tulbure>>, înainte de a intra în Malovăţ, autobuzul s-a răsturnat”
îşi aminteşte profesorul Gheorghe Bârneanu.
A luat foc rezervorul
În momentul în care autobuzul, model vechi de tip rusesc pe benzină, s-a răsturnat rezervorul s-a spart şi a luat foc. Bieţii oameni nu au avut timp să se salveze şi au pierit arşi între fiarele contorsionate ale vehiculului.
Episodul de un tragism greu de descris în cuvinte este relatat în lucrarea lui Virgiliu Bradin. Ţipetele, gemetele, încercările celor 36 de pasageri de a se salva din ghearele morţii sunt copleşitoare :
„După câteva sute de metri din spatele său apăru un fum înecăcios care-l învălui, apoi izbucni o flacără ce în scurt timp deveni o adevărată torţă ce îl cuprindea în chingile sale sufocând pe toată lumea. Ţipete şi urlete disperate. Greu de povestit ce a fost acolo în acele momente ale groazei. Panica şi disperarea i-a cuprins pe toţi, încercând exasperaţi o scăpare prin geamurile ce începuseră să fie sparte, în momentul în care autobuzul se răsturnă. (...) S-a auzit o puternică explozie, cea a rezervorului de benzină. În câteva secunde autobuzul, cuprins de flăcări, ardea ca un rug, cu toţi cei aflaţi înăuntru, învăluiţi şi mistuiţi de limbile de foc ce parcă se înălţau la ceruri”.
Şi-a salvat fiica
Aurora Bârneanu a reuşit să-şi salveze fiica, aruncând-o pe geamul spart. Din păcate, s-a aplecat să-şi caute poşeta în care avea salariile, ale ei şi ale soţului, iar această ezitare i-a fost fatală. Una dintre sătene, venite la faţa lcoului, chiar înainte de producerea exploziei, îşi aminteşte bine cuvintele disperate ale profesoarei, care striga din răsputeri întruna: „Luaţi fetiţa! Luaţi fetiţa”. Doar o minune a făcut ca alte trei sau patru persoane să reuşească să se salveze datorită faptului că s-a deschis o uşă şi le-a aruncat pur şi simplu afară.
Drama familiilor îndoliate
Şi drama familiilor îndoliate a fost cu atât mai mare cu cât identificarea şi recunoaşterea celor pieriţi în acest năprasnic accident au fost în multe cazuri imposibile. Iancu Bârneanu şi-a recunoscut soţia după bijuteriile pe care le purta, cerceii şi verigheta de care aceasta nu se depărţea niciodată.
Profesorul Gheorghe Bârneanu îşi aminteşte că autorităţile de la acea vreme nu au făcut o anchetă penală corespunzătoare, preferând să “despăgubească” familiile celor decedaţi cu suma de 10.000 de lei. Presa de la vremea acea nu a consemnat despre acest accident, un eveniment negativ pe care comuniştii nu aveau niciun interes să-l mediatizeze.