Pompierii mehedinţeni, vizitaţi de colindători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au primit colindătorii cu mare drag FOTO ISU "Drobeta"

Ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului  Mehedinţi îşi deschide porţile pentru a primi colindul. Şi de această dată, sediile subunităţilor de pompieri şi inspectoratului au răsunat de glasurile cristaline ale colindătorilor.

Oaspeţii pompierilor au fost copiii de la mai multe şcoli din municipiile Drobeta Turnu Severin şi  Orşova, dar şi din oraşele Strehaia şi Baia de Aramă.

În total, aproape 150 de colindători din cadrul Şcolii Gimnaziale „Petre Sergescu” din Turnu Severin, Şcoala Specială „C-tin Pufan”, Grădiniţa nr. 21, Şcoala Gimnazială „Petru Dumitriu”-Orşova, Şcoala Gimnazială Baia de Aramă, dar şi de la şcoala şi liceul din oraşul Strehaia au susţinut un adevărat program artistic, cu colinde şi melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

„Cei mai mici dintre colindători au dorit să vadă şi autospecialele de intervenţie, astfel că, după ce i-au încântat pe pompieri cu programul lor de colinde, au urcat în autospeciale, curioşi să vadă cum este să fii pompier. Pompierii au fost impresionaţi de plăcerea copiilor de a le trece pragul ori de câte ori aceştia au ocazia”, spune Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Pentru a-i întâmpina aşa cum se cuvine pe colindătorii ce aduc vestea Naşterii lui Hristos, pompierii mehedinţeni au pregătit, prin contribuţia benevolă, cu sume de bani, dulciuri, fructe şi suc, pe care le-au dăruit cu drag micilor colindători.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos