Podul lui Apollodor din Damasc, brandul Severinului
0Simbolul marcant al istoriei oraşului Drobeta Turnu Severin, considerat poarta latinităţii deoarece pe aici au pătruns romanii pentru a cucerii Dacia, este fără îndoială Podul lui Apollodor din Damasc.
Dacă în anii 1970-1980, Severinul era identificat cu “Porţile de Fier”, dată fiind importanţa hidrocentralei pentru sistemul energetic românesc, după 1990 lucrurile s-au schimbat. Un brand de oraş presupune o asociere a locului cu o imagine clară, cu puţine cuvinte care să producă acel declic mental pozitiv care valorizează tot ceea ce este legat de acel loc. Dacă imaginile vin de-a valma, rezultatul nu poate fi decât confuzia sau uitarea.
Şi pentru că Severinul are atât de multe „feţe", a fost foarte greu pentru administraţia Severinului să-i definească personalitatea şi, implicit, brandul.
Astfel, în căutarea unui brand al oraşului, edilii municipiului Drobeta Turnu Severin au avut inspirata idee să construiască la intrarea în oraş, dinspre Timişoara, în mijlocul sensului giratoriu, o replică a unui fragment din celebrul pod al lui Traian. S-a considerat că este un brand pozitiv şi puternic, care valorizează mai bine Severinul. “Şi pentru a crea această identitate, ne-am gândit că piciorul podului lui Traian ar putea să fie cel mai reprezentativ pentru că Drobeta-Turnu-Severin este cunoscut în România ca locul prin care Traian în anii 101-102, pe podul construit de Apolodor din Damasc, a venit şi a romanizat Dacia. Este un simbol pentru noi şi ne-am gândit că ar putea fi o părticică din istorie, care ne reprezintă cumva, şi care ne creează o identitate, şi de ce nu, un brand, pentru că în lume se vând brandurile”, declara în urmă cu trei ani fostul viceprimar Mircea Grosu, actualmente consilier local.
De o parte şi alta a Dunării, se află şi astăzi ruinele a două dintre picioarele Podului lui Apollodor din Damasc, unul pe malul românesc la Turnu Severin, iar celălalt pe malul sârbesc, în dreptul localităţii Kostol. Fără îndoială imaginea Severinului este legată indisolubil de această măreaţă lucrare arhitectonică ridicată din ordinul Împăratului Traian pentru ca acesta să poată invada mai uşor Dacia.
Şi fiindcă podul este simbolul ambelor oraşe, vestigiile acestuia fiind păstrate atât la Severin cât şi la Kostol, în urmă cu doi ani era luat un discuţie un proiect foarte îndrăzneţ, care deocamdată nu s-a materializat. Un tronson al celebrului Pod al lui Traian urma să fie refăcut cu ajutorul unei holograme laser digitale. Podul ar fi fost vizibil numai pe timpul nopţii datorită unei perdele de apă pulverizată de două pompe, lungă de 50 metri, care ar fi fost realizată de o instalaţie specială de proiectare a unor imagini tridimensionale cu laser.
Podul lui Traian a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.
Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieşirea din defileul Cazanelor (Porţile de Fier), iar fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre şi stânci purtate din trecătoarea dintre Carpaţi şi Balcani, un fundament extrem de stabil pentru susţinerea construcţiei. Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102 d.C). Conform scrierii lui Dio Cassius (LXVIII, 13,1) podul avea aproximativ 18 metri în înălţime şi 12 în lăţime, cât să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni cavaliere în marş. La cele două capete ale Podului, sudic (Pontes) şi nordic (Drobeta), au fost construite arcuri de triumf, porţi monumentale, expresie a măreţiei şi puterii romane imperiale. O altă descriere a construcţiei podului a fost făcută de Procopius din Cezareea în lucrarea De aedificis (IV, 6). Pentru a putea pune bazele pilaştrilor romanii au deviat parţial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut încă şi azi, în Serbia, la est de oraşul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. Pentru construcţia celorlalţi s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe.
Citiţi şi: