Peste o tonă de fructe şi legume confiscate de la o firmă din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele confiscate de poliţişti FOTO IPJ Mehedinţi

Poliţiştii au confiscat vineri, la o societate comercială din municipiul Drobeta Turnu Severin ce are ca profil de activitate comercializarea de legume-fructe, peste o tonă de fructe şi legume.

Oamenii legii au verificat documentele de evidenţă gestionară, precum şi stocul de marfă, stabilind că entitatea respectivă (persoana fizică autorizată) în perioada 01-07.08.2015 a desfăşurat acte de comerţ cu legume şi fructe fără să deţină documente legale de provenienţă.

« Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 3000 de lei şi, totodată, s-a luat măsura confiscării cantităţii de 1.100 kg fructe şi legume, în valoare totală de 1.512 lei. De asemenea, poliţiştii au controlat trei societăţi comerciale şi au aplicat sancţiuni în valoare de 6000 lei pentru neregulile constatate », a declarat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat vineri, 7 august, activităţile circumscrise Planului naţional de acţiune “Blocada 2015”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima