Pericol de accidentare pe strada Traian din cauza tencuielii desprinse de pe o clădire veche

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea de pe faţada căreia s-au desprins bucăţi de tencuială FOTO Corina Macavei

Bucăţi de tencuială de pe o clădire unde funcţionează sediul PNL Mehedinţi şi al Partidului Conservator din Drobeta Turnu Severin, au căzut astăzi pe trotuar. Din fericire, niciun trecător nu a fost lovit.

La faţa locului au intervenit pompierii, care au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea pericolului.

„După ce mai multe bucăţi de tencuială s-au desprins de pe un imobil şi au căzut direct pe trotuar, existând riscul ca trecătorii să fie răniţi, pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină, pentru îndepărtarea pericolului. La sosirea pompierilor, zona era delimitată, aceştia constatând faptul că, de pe faţada unui imobil construit cu un etaj, situat pe strada Traian, nr. 78, din municipiul Drobeta Turnu Severin, s-au desprins bucăţi de tencuială şi au căzut pe trotuar, iar alte bucăţi erau în pericol de cădere”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Echipajul de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit cu o autospecială pentru salvări la înălţime, pentru a elimina pericolul, îndepărtând tencuiala de pe faţada imobilului, pe o suprafaţă de circa 10  mp.

Pe parcursul anului 2012, pompierii mehedinţeni s-au mai confruntat cu astfel de situaţii.  Aceştia au intervenit la 7 solicitări, pentru îndepărtarea tencuielii aflate în pericol de cădere de pe mai multe imobile. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne