Percheziţii la un contrabandist de ţigări din Valea Cernei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Orşova au efectuat luni, 24 aprilie, trei percheziţii domiciliare la imobilele deţinute de o persoană din municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, pe raza municipiului Orşova şi în zona Valea Cernei.

La data de 24 aprilie a.c., poliţiştii Poliţiei municipiului Orşova, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Oşova şi în zona Valea Cernei.

“Activităţile au vizat cercetări într-un dosar privind  efectuarea de operaţiuni ilicite în domeniul colectării, deţinerii, producerii, transportului, preluării, depozitării, predării, desfacerii şi vânzării bunurilor sau a mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 5800 ţigarete de diferite mărci şi 2 kg de tutun. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei municipiului Orşova, pentru audieri.

La acţiune au participat şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Mehedinţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort