Percheziţii la Strehaia, la persoane bănuite de înşelăciune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru percheziţii domiciliare la Strehaia

Poliţiştii de la IPJ Mehedinţi au descins marţi dimineaţă în „raiul evazioniştilor” de la Strehaia, unde au efectuat patru percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune.

Marţi, 26 iulie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice,  cu sprijinul luptătorilor Servicului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, au efectuat 4 perchezitii la sediile sociale a două societăţi comerciale din oraşul Strehaia şi la domiciliile administratorilor acestora.

Din cercetări a reieşit faptul că cei în cauză ar fi obţinut fonduri europene pentru implementarea unui proiect şi ar fi emis o filă cec fără a avea disponibil în cont, inducând astfel în eroare o firmă, cu ocazia achiziţionării de materiale de contrucţii.

„Partea vătămată ar fi fost asigurată de aceştia că după primirea banilor pentru proiect, va avea în cont contravaloarea materialelor de construcţie, însă persoanele bănuite ar fi retras în totalitate sumele primite, imediat după intrarea în cont”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

Totodată, una dintre societăţile administrate nu ar fi executat niciun fel de lucrări conform prevederilor contractuale, contractul fiind doar o interfaţă a societăţii beneficiare, cu scopul de a induce în eroare furnizorii reali de materiale şi a obţine finanţare pentru proiectul respectiv, poliţiştii stabilind că atât contractul de achizitie de lucrări cât şi documentele de plată şi facturile emise în baza acestuia sunt fictive.

Prejudiciul cauzat firmei de comercializare a materialelor de construcţii este de peste 2.100.000 de lei.

Cei doi administratori cercetaţi pentru înşelăciune, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La acţiune au participat specialişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie- Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.
 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile