Percheziţii în Mehedinţi. Vizată este o grupare infracţională care se ocupă cu comercializarea deşeurilor la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au ridicat mai multe documente FOTO Corina Macavei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au efectuat astăzi percheziţii în 31 de locaţii, domicilii ale unor persoane fizice şi sedii sociale ale unor societăţi comerciale, situate în 7 judeţe, Mehedinţi, Bacău, Dolj, Mureş, Olt, Giurgiu şi Braşov.

Acţiunea se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către o grupare de societăţi comerciale a unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În paralel, în legătură cu această cauză penală, la solicitarea procurorilor, inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F. efectuează inspecţii fiscale în 23 de judeţe şi sunt vizate 126 firme, printre care şi o mare societate de comercializare a deşeurilor la nivel naţional, din Braşov.

Au fost ridicate mai multe documente, iar pentru stabilirea activităţii infracţionale vor fi dispuse constatări financiare.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Citiţi şi:

Evazionişti de Strehaia „transportau” tablă în India cu Oltcitul

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort