Orchestra ”Lăutarii Mehedinţiului” face repetiţii pentru Zilele Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă, membrii ansamblului profesionist de muzică populară, ”Lăutarii Mehedinţiului” fac repetiţii pentru spectacolul pe care îl vor susţine în data de 20 aprilie, cu ocazia Zilelor Seveirnului. Va fi o seară mehedinţeană, pe scenă evoluând Niculina Stoican, Petrică Mîţu Stoian, Olguţa Berbec şi mulţi alţi interpreţi mehedinţeni valoroşi.

Astăzi, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a participat la audiţii şi a ţinut să le spună un cuvânt de încurajare.

”Ansamblul profesionist de muzică populară ”Lăutarii Mehedinţiului” este un proiect cultural de suflet, un proiect cultural în care cred şi un proiect cultural benefic pentru municipiul nostru, pentru judeţ şi să sperăm că şi unul naţional. Pretenţiile de la această formaţie sunt mari, sperăm să ne reprezinte cu seriozitate şi cu cinste, acolo unde o să fie invitaţi. Va fi primul lor examen serios cu public în noua postură, au mai cântat între timp la spectacole mai mici, dar la Zilele oraşului vor fi zeci de mii de severineni. Eu sunt convins că vor face faţă, le urez succes tuturor, domnului Nucu Drăghia şi am încredere că vor deveni o formaţie valoroasă pentru mehedinţeni”.

De la începutul acestui an, Palatul Culturii ”Teodor Costescu” are în componenţa sa un ansamblul profesionist de muzică populară, ”Lăutarii Mehedinţiului”, sub bagheta maestrului Nicolae Drăghia.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați