O profesoară a făcut „un îndrumar“ pentru cei care încalcă bunele maniere într-o sală de spectacol: „Din cinci în cinci minute intră pe feisbuci, pe insta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că mulţi nu ştiu să se comporte civilizat într-o sală de spectacole şi încălcă cele mai elementare reguli de bun simţ, o profesoară din Drobeta Turnu Severin descrie anecdotic pe contul său de Facebook comportamentele neadecvate care se întâlnesc în acest loc.

Vremurile când bunele maniere erau respectate cu sfinţenie într-o sală de spectacole au apus. Nu de puţine ori observăm persoane care uită să-şi închidă telefonul mobil, vorbesc ori mănâncă în timpul spectacolului, nu ştiu când să aplauze şi lista ar putea continua.

Comportamentul unor astfel de indivizi este supărător pentru cei care au cumpărat un bilet şi doresc să asiste în linişte la un spectacol. Sunt şi cazuri când artiştii de pe scenă întrerup spetacolul din pricina unor astfel de persoane care nu ştiu ori nu vor să se poarte civilizat.

Profesoara de limba engleză Nadina Nicolici (44 de ani), un dascăl din Drobeta Turnu Severin, coordonator a sute de proiecte educaţionale internaţionale, a satirizat aceste comportamente, iar ceea ce a ieşit poate fi numit “un îndrumar” al celor care vor să încalce toate regulile de bun simţ într-o sală de spectacole: 


“REGULI DE LIPSĂ-DE-BUN-SIMŢ ÎNTR-O SALĂ DE SPECTACOL

Ţi-ai luat bilet la spectacol, că-i de operă, că e dramă, că e comedie, c-or fi manele, bravo, frate! Tre’ să te mai vadă şi pă tine tine lumea, păi nu? Da, da’ fii atent(ă), că tre’ musai, da’ musai să respecţi regulile astea:

1. Nu intri în sală aşa oricând. Nuu! Tre’ să aştepţi să înceapă spectacolul. Sub nicio formă nu ai voie să intri până nu se sting luminile şi nu consideri tu, aşa, că au trecut măcar fo’ cinşpe minute.

2. Dupe ce ai băşit, pardon păşit în sala de spectacole, neapărat tre’ să mergi la locul tău. Nu contează că fraierii au venit mai devreme. Nu! Deranjează-i! Pe toţi! Cu cât sunt mai mulţi, cu atât mai tare eşti! Să înveţe să vină când trebuie, nu aşa pe lumină!

3. Ai ajuns la locul tău? Perfect! Eşti beton. Nu te grăbi să te aşezi pe scaun. Scoate-ţi haina. Aranjeaz-o bine de tot pe spătarul scaunului. Fii atent să nu aibă vreo cută.

4. Nu te grăbi să te aşezi! Nu încă! Mai întâi fă ochii roată (ce dacă e întuneric? Nu contează!) Uită-te în spate. Lasă scena, că ai tu timp şi pentru asta. Poate te vede careva şi-ţi face cu mâna! Politicos e să faci la fel.

5. Acum e timpul să te aşezi. Musai crac peste crac, că altfel poate faci varice. Dacă ai şi fo’ gumă de rumegat, dă-i bătaie. Da’ tre’ să plescăi a satisfacţie. Cine mai e ca tine?

6. Coatele tre’ să le ai răjghinate pe ambele braţe ale scaunului. Fă-i pe ai de lângă tine să se facă mici. Păi ce, e scaunul lor? Tu ai plătit pentru el, bucură-te!

7. Ai venit însoţit? Mamă, ce smecherie! Pă sistem, să n-am parte! Fii pe fază – din două în două minute vorbeşte cu al de lângă tine. Da’ nu tare, bă! Încet! Mută-ţi capul în aşa fel încât să şi se vadă căpăţâna de la trei rânduri din spate!

8. Cum stai pe scaun? Drept! Nu te tolăni! Nu te atinge de spătar. Cine ştie ce meltean a stat acolo înaintea ta şi dacă s-o lua? Nu, tată, stăi drept! Semeţ! Păi nu?

9. Ţine mobilul în mână. Din cinci în cinci minute fix intră pe feisbuci, sau pe insta, sau pe ce vrei tu. Scrie mesaje. Răspunde la telefon dacă sună!

10. Haina – neapărat tre’ să duhnească a mâncare. E musai, altfel te-or crede ăi de lângă tine (bine, la vreo două-trei rânduri în faţă şi tot aşa în spate) vreo sărăcie. Deci ţine minte: haina să fie dovada că ai ce mânca!

11. Părul – dacă eşti fomeie, coafeza-l frate ca acu’ cincizăci de ani. Înfoiat! Dacă ai şi pălărie cu pene, la atac cu ea!

12. Parfumul – nu contează de care-o fi, da’ să fie mult!

13. Înainte de a pleca de acasă (bine, şi pe drum, dacă n-ai timp) tre’ să mănânci usturoi. Păi la teatru sunt oameni mulţi, dacă s-o lua vreun virus de tine? Pune-te la scuteală şi bagă mare!

14. Aplauze – dă tonul! Fii bosu’! Aplaudă exact când vrea muşchiul tău! Să vezi tu cum se iau toţi dupe tine! Vă recunoaşteţi între voi imediat! Aşa arăţi cine eşti! Lasă-i pă fraieri să aplaude când tace orchestra, sau la final.

15. Pleacă înainte cu fo’ zece minute minim. Pă întuneric. Nu o mai lua pe unde ai venit, nu de alta, da’ ăia de i-ai călcat la venire poate n-au uitat. Ia-o invers. Şi nu te cocoşa. Păi, nu e demn. Fii semeţ!

Concluzie: aş vinde biletele la actele de cultură pe bază de examen din Codul bunelor maniere.
Dacă mai ştiţi reguli, liber la adăugat. Poate scoatem o carte!”



 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?