Moment stânjenitor la un eveniment închinat Centenarului Marii Uniri în Clisura Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că ne aflăm în Anul Centenarului, toate instituţiile statului organizează în această perioadă diverse evenimente care să marcheze momentul Marii Uniri. Numai că uneori îşi dau cu stângul în dreptul, aşa cum s-a întâmplat recent şi în Mehedinţi.

Aşa s-a dorit a fi şi un eveniment organizat zilele trecute în Clisura Dunării cu sprijinul Poliţiei de Frontieră, la iniţiativa  Asociaţiei Frontiera Gălăţeană.

“Reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au participat alături de Asociaţia Frontiera Gălăţeană, Corpul Naţional al Poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual la o ceremonie de amplasare a unor basoreliefuri reprezentând importante personalităţi din istoria poporului român. Evenimentul s-a derulat în contextul sărbătoririi Anului Centenarului Marii Uniri,  în data de 25 iunie a.c., în localitatea Dubova. Basoreliefurile au fost amplasate la baza Mănăstirii Mraconia, situată în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre, la Cazane”, anunţa în data de 26 iunie a.c. purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Corina Moraru.

Numai că în cursul zilei de astăzi, 28 iunie a.c., reprezentanţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei precizează într-un comunicat de presă că „atât presa, cât şi autorităţile locale au fost induse în eroare” fiindcă slujba a  fost oficiată de o persoană care nu mai este preot  şi că acele basoreliefuri nu au fost amplasate la baza Mănăstirii Mraconia, ci pe o proprietate privată:

„Ca urmare a ştirilor apărute în data 26.06.2018 cu referire la binecuvântarea celor zece basoreliefuri în medalion amplasate lângă Mănăstirea Mraconia la iniţiativa Asociaţiei „Frontiera Gălăţeană”, vă aducem la cunoştinţă că atât presa, cât şi autorităţile locale au fost induse în eroare de numitul Tîrtea Cristian, prezentat în cadrul ştirilor ca preot al Mănăstirii Mraconia. Acesta nu mai este preot din anul 2014, când a fost caterisit de Consistoriul Eparhial (instanţa disciplinară şi de judecată bisericească). Caterisirea înseamnă pierderea harului şi a dreptului de a mai purta uniforma clericală, veşminte preoţeşti şi a oficia slujbe şi alte servicii religioase.

De asemenea, basoreliefurile sunt aşezate pe proprietatea Dl. Tîrtea Cristian, proprietate obţinută prin preluarea trotuarului construit de CNADNR şi care făcea parte din domeniul public.

Este regretabil că slujba a fost oficiată şi de către Dl. Tîrtea Cristian, fost preot caterisit, care este pasibil de săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau falsificarea instrumentelor oficiale şi folosirea instrumentelor oficiale false, fapte incriminate de Noul Cod Penal art.348.

Episcopia Severinului şi Strehaiei nu a ştiut de evenimentul petrecut în data de 25.06.2018 lângă Mănăstirea Mraconia, luând cunoştinţă de acesta din mediatizarea în presa locală”.

Cu alte cuvinte, Poliţia de Frontieră Română şi-a dat girul pentru o acţiune organizată pe repede înainte. Era suficient un telefon, o invitaţie adresată Episcopiei Severinului şi Strehaiei pentru a fi evitat acest moment stânjenitor.

Printre cei care au participat la acest eveniment se numără comisarul şef Tiberiu Giurea, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu. De altfel, pe pagina de Facebook a Prefecturii Mehedinţi se specifică faptul că prefectul a fost prezent la manifestare:

„La invitaţia Asociaţiei ”Frontiera Gălăţeană” şi a conducerii centrale a Poliţiei de Frontieră, prefectul judeţului, domnul Nicolae Drăghiea, a participat împreună cu domnul Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, la ceremonialul organizat cu ocazia dezvelirii a 10 basoreliefuri reprezentând personalităţi marcante ale istoriei ţării noastre.La eveniment au luat parte reprezentanţi din conducerea Poliţiei de Frontieră, ai sindicatelor şi Corpului Naţional al Poliţiştilor, precum şi reprezentanţi ai bisericii, ai administraţiei publice locale şi un număr semnificativ de turişti. În alocuţiunea rostită, prefectul Nicolae Drăghiea a lăudat iniţiativa acestei asociaţii de a înnobila malul românesc cu personalităţi istorice semnificative, unele care au şi călcat pe aceste meleaguri, şi a subliniat simbolistica basoreliefurilor care trebuie să transmită un mesaj patriotic de perenitate a hotarelor neamului românesc”.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine