Ministrul Rovana Plumb transmite un avertisment constructorilor: „Vor avea sancţiuni de suferit din partea Autorităţii de Management, din partea Comisiei Europene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat joi la Drobeta-Turnu-Severin că firmele de construcţii care efectuează lucrări în cadrul programului operaţional sectorial de mediu riscă sancţiuni pecuniare în cazul în care nu respectă termenele de predare a lucrărilor.

Avertismentul ministrului Rovana Plumb este ferm, iar firmele de construcţii nu pot invoca niciun fel de motiv pentru întârzieri, dată fiind perioadă de vară, dar şi faptul că decontările se fac în termen de 10 zile. Ministrul spune că în mod normal ar trebui să primească lunar facturi de circa 200 miloane de euro pentru decontare, însă cuantumul facturilor de la constructori nu depăşeşte 50 de milioane de euro.

„ Am făcut un apel şi fac un apel din nou de aici de la Mehedinţi către constructorii care au câştigat licitaţiile în cadrul programului operaţional sectorial mediu de a lua în serios faptul că dacă nu se ţin de graficul de lucrări, şi aceasta este a doua avertizare, vor avea sancţiuni de suferit din partea Autorităţii de management, din partea Comisiei Europene, de nerespectare a lucrărilor şi sunt hotărâtă să acţionez. Îi rog pe şefii de şantier, pe diriginţii de şantier, pe cei de la companiile de asistenţă tehnică să intre în teren să facă verificare. Dacă pe timpul iernii înţeleg că nu se poate lucra din cauza temperaturlor scăzute, acum în această perioadă nu există niciun fel de motiv pe care să-l poată invoca. În primul rând pentru faptul că Guvernul a luat toate măsurile necesare astfel încât decontarea pe programul operaţional sectorial să se facă într-un termen de 10 zile. Am ţinut cont de toate soluţiile şi propunerile făcute dinspre beneficiari , Guvernul Ponta a adoptat toate aceste hotărâri, avem nevoie lunar de un minim de facturi de 200 de milioane de euro ori este inexplicabil să avem în momentul de faţă un nivel al facturilor sub 50 de milioane de euro pe timpul verii. Suntem în 22 august şi la nivelul Autorităţii de Management nu a venit încă nicio factură spre decontare”, a declarat ministrul Mediului.

România a primit termene stricte în care trebuie să se încadreze în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură apă-canal şi a managementului deşeurilor. Orice depăşire a termenelor înseamnă sancţiuni pecuniare.

„Conform tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană singurul domeniu în cadrul căruia angajamentele sunt supuse sancţiunilor pecuniare este domeniul mediului şi mă refer la două componente. Este vorba de infrastructura de apă şi canal şi cea de deşeuri. În ceea ce priveşte infrastructura de apă şi canal până în anul 2018, 80 la sută din populaţia ţării trebuie să fie conectată la această infrastructură. În momentul de faţă suntem la un 56 la sută, iar în ceea ce priveşte sistemul integrat de deşeuri până în 2017, 30 de judeţe trebuie să aibă deja implementat acest sistem. Aici suntem într-o fază incipientă, în sensul că sunt în momentul de faţă câteva judeţe care au un grad de realizare, un stadiu fizic sub 6 la sută”, a explicat ministrul Mediului.

Rovana Plumb a mai spus că în ultimele 8 luni ministerul pe care îl conduce a reuşit să atragă 877 milioane de euro fonduri europene pe proiecte de mediu, rata de absorţie fiind de 20 la sută.

Citiţi şi:

Rovana Plumb: „România este în procedură de infringement în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor Directivei la Romag-Termo”

Mehedinţiul a atras 22 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru sistemul de management integrat al deşeurilor solide

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort