Mii de cadouri din Germania au ajuns pentru copiii din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii din Brezniţa Ocol au primit aceste cadouri marţi seară FOTO Alexandra Georgescu

Peste 12.000 de copiii din judeţul Mehedinţi au primit zilele acestea cadouri din Germania. Este o acţiune umanitară care datează încă din 2001 şi se datorează organizaţiilor Masa Rotundă şi Cercul Doamnelor.

Un camion plin cu cadouri pentru copiii din Mehedinţi a sosit zilele acestea tocmai din Germania, iar ajutoarele Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul Doamnelor.

Pachetele sunt oferite de copiii din Germania, care răspund cu mare entuziasm apelului lansat de cele două organizaţii, în felul acesta fiind educaţi încă din copilărie în spiritul de a dărui, de a oferi o mână de ajutor semenilor.

“Acţiunea noastră se numeşte <<Convoiul care aduce pachete de Crăciun>>. Anul acesta am adunat 132.000 de pachete care vor ajunge în Moldova, Ucraina, Bulgaria, iar dintre acestea 80.000 sunt pentru România. Pe de o parte se bucură copiii din Germania, care pregătesc aceste pachete şi de cealaltă parte copiii din România, care le primesc”, a spus reprezentanta Cercului Doamnelor din Germania, care a însoţit convoiul în România.

Fiecare copil din Germania pregăteşte un pachet corespunzător grupei lui de vârstă, cu jucării, dulciuri, hăinuţe, rechizite. Cadourile împachetate sunt aduse în centre de depozitare în Germania, de acolo membrii organizaţiilor Masa Rotundă şi Cercul Doamnelor le ambalează în cutii, le etichetează pe grupe de vârstă şi apoi se ocupă de transportul lor pentru a le aduce în România.

“Este o mare bucurie ca prietenii noştri din Germania să fie alături de noi. Din păcate, copiii din judeţul Mehedinţi au nevoie de aceste pachete. Noi îi susţinem cu ceea ce înseamnă transport, distribuirea acestor pachete în judeţ. Anul trecut am împărţit circa 6.000 de pachete, anul acesta sunt 12.000 de pachete”,

spune Andrei Iordănescu, reprezentantul Mesei Rotunde din Drobeta-Turnu Severin.

Marţi seară, convoiul a ajuns la Brezniţa Ocol, o localitate din apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin. Reprezentanţii celor două organizaţii din Germania au fost primiţi cu mare entuziasm de copiii din Brezniţa Ocol, care le-au pregătit un frumos program artistic, din care nu au lipsit colindele româneşti.

„Nu contează ce este în aceste pachete, important este că toţi copiii s-au bucurat de momntul acesta şi mulţumim foarte mult”, a spus Moraru Aurelia, o mămică din Brezniţa Ocol, care şi-a însoţit cele două fiice de 3,5 ani şi 5 ani.

<<Convoiul care aduce pachete de Crăciun> este o acţiune umanitară care datează încă din anul 2001.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație