Meşterul popular care face icoane în scoarţă de copac: „Fiecare coajă îşi spune povestea ei, îţi permite să faci doar ce vrea ea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Căplescu, meşterul popular de la Gornenţi FOTO Corina Macavei

Constantin Căplescu, meşterul popular din creierii Mehedinţiului, de la Gornenţi, are o pasiune mai puţin întâlnită, venită din dragostea pentru frumos împletită cu credinţa în Dumnezeu: sculptează icoane în scoarţe de copac.

Speră ca, într-o zi, icoanele făurite de mâinile lui să poată fi văzute într-o expoziţie. Este mult prea modest pentru a-şi permite însă acest lucru, chiar şi dalta cu care sculptează aceste icoane inedite este un briceag vechi, rudimentar, confecţionat de un meşterar fierar dintr-un sat învecinat.

Constantin Căplescu (56 de ani) din satul mehedinţean Gornenţi şi-a descoperit pasiunea pentru sculptatul icoanelor în coji de copac în urmă cu 15 ani, când la un festival al meşterilor populari care se organiza în staţiunea Băile Herculane, a întâlnit o femeie care realiza aceste sculpturi în miniatură.

„Am rugat-o pe doamnă să-mi spună ce fel de scoarţă de copac este şi mi–a spus că de plop negru. A fost foarte cinstită, omenoasă. Atunci, a doua zi la lucru am început şi eu să fac, la început mai puţin bine. M-am dus la dumneai şi i-am zis: <<Doamnă, ce spuneţi, este bine? Da. Dar aveţi şcoala de arte. Nu am doamnă. Opt clase am putut să fac, dar pictez, sculptez în lemn>>. Şi de atunci mi-a rămas pasiunea aceasta şi o fac cu tot sufletul şi vreau să dăruiesc la cât mai multă lume, să fie mulţumită. Poate îl binecuvântăm într-un fel pe Dumnezeu, în felul nostru în care putem”, povesteşte nea Costel sau „Ţăranul”, cum îi spun sătenii din Gornenţi.

Prind formă în 15 minute

Meşterul popular a ajuns la performanţa de a realiza aceste sculpturi inedite în maxim 15 minute. Face totul însă cu multă pasiune şi cu mesajul: „Nimic fără Dumnezeu”.

„Le lucrez în 15 minute, deja pentru mine este ca un instinct, fiecare coajă îşi spune povestea ei, îţi permite doar ce îţi dă ea voie să faci, mărginile ei sunt limitate natural. Fiecare imagine pe care o fac deja o am în minte şi ştiu că aici merge o cruce, aici un mesaj ori capul lui Isus Cristos, Maica Domnului cu Isus în braţe ş.a. Fără Dumnezeu, o clipă, şi ne putem pierde cu totul”, spune nea Costel. Apel de suflet

În familia meşterului din nordul Mehedinţiului toată lumea este pasionată de arta populară, fiica cea mică, elevă în clasa a VIII-a îi calcă pe urme tatălui său şi îi moşteneşte talentul de a picta şi a sculpta. Din păcate veniturile acestor oameni minunaţi sunt mult prea modeste, trăiesc doar din ce pot să obţină în gospodăria proprie. Un localnic, Jean Duncescu, care apreciază talentul lui Constantin Căplescu face un apel de suflet către toţi oamenii de bine pentru ca meşterul fără pereche în Mehedinţi să poată avea un set de dalte moderne:

„Dacă ar avea unelte adevărate ar ieşi nişte lucruri extraordinare pe care puţini oameni din ţara asta pot să le realizeze. De aceea aş face un apel la toţi oamenii de bine, care au posibilităţi să ne unim eforturile ca să putem să-i cumpărăm un trusă de dălţi pentru nea Costel, pensule şi culori pentru tablouri, să poată să-şi desfăşoare activitatea aşa cum trebuie”.

„Simt o satisfacţie când văd omul mulţumit”

Constantin Căplescu dăruieşte micile icoane sculptate în scoarţă de pin negru tuturor oamenilor pe care îi întâlneşte la slujba de duminică, în autobuz, la Severin. Bucuria de a dărui aceste obiecte este imensă pentru acest artist popular. 

„Simt o satisfacţie când văd omul mulţumit, sunt mai mulţumit decât orice sumă de bani mare pe care aş putea să o primesc. Lucrez în scoarţă de copac de pin negru, cu un simplu briceag, făcut de un fierar din zonă. Şi în casă dacă am un strop de timp, şi dacă mă duc cu o vacă îmi ocup timpul, mă simt foarte bine dacă pot să realizez ceva. Ştiu că într-o zi cineva se va bucura de lucrul acesta pe care eu pot să-l fac cu uşurinţă”, mai spune meşterul de la Gornenţi. Din mâinile lui Constantin Căplescu ies şi „bibelouri” inedite din rădăcini de copac, picturi pe pânză, rame sculptate ori picturi pe ardezie.

Mai multe pentru tine:
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
În Germania începe procesul grupului care plănuia răsturnarea parlamentului și uciderea cancelarului. Printre inculpați: un prinţ, un soldat, un astrolog şi o antivaccinistă
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Tabloul Mona Lisei ar putea avea propria cameră, la Muzeul Luvru
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Aur, argint și bronz pentru România la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă