Mehedinţi: Un balcon s-a prăbuşit, o femeie fiind rănită / Victima a suferit răni la nivelul capului şi a fost dusă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ISU Mehedinţi via News.ro

Pompierii din Drobeta Turnu Severin au fost chemaţi să intervină, luni seară, după ce o bucată dintr-un balcon al unui bloc s-a desprins şi a lovit o femeie. Victima a suferit răni la nivelul capului, fiind transportată la spital.

Incidentul a avut loc pe strada Merilor din Drobeta Turnu Severin, luni seară. 

”Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unei persoane surprinse sub un element de construcţie, pe strada Merilor din municipiul Drobeta Turnu Severin. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgenţă patru echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin cu autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă SAJ. Pompierii au acţionat pentru evacuarea unei femei aflate la etajul I,  care a fost lovită de un element de construcţie desprins de la balconul locuinţei situate la etajul superior”, transmite ISU Mehedinţi. 

Femeia rănită a fost conştientă şi cooperantă. 

”Victima, în stare de conştienţă şi cooperantă, a suferit traumatisme la nivelul capului şi membrului superior şi a fost predată echipajului SAJ, ulterior fiind transportată la spital”, potrivit ISU Mehedinţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort