Maratonul Hercules, în plină desfășurare/ Un severinean aleargă pe crestele munților, alături de 300 de iubitori ai naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineață s-a dat startul maratonului montan  „Hercules Maraton”, desfășurat la Herculane și organizat de Clubul Sportiv Alternative TM.

La competiție s-au înscris peste 300 de participanți, iubitori ai sporturilor outdoor din toată țara, printre care și severineanul Constantin Băleanu, membru al asociației Speo-Alpin MH.

Organizatorii au pregătit o probă de maraton, pe o distanță de 37,5 kilometri, la o diferență de nivel de peste 2000 de metri, dar și un semi-maraton pentru începători, pe o distanță de 20,5 kilometri, la o diferență de nivel de 1000 de metri.

Singura condiție pentru înscrierea la concurs a fost ca doritorii să aibă cel puțin 16 ani împliniți, iar taxa de înscriere a fost de 90 de lei de persoană.

„Dorinta noastră este de a oferi cât mai multor participanți motivația de a ieși în natură, de a-și petrece timpul liber într-un mod activ, de a-și îmbunătăți condiția fizică și de a încerca să-și depășească limitele”, scriu organizatorii pe site-ul clubului sportiv Alternative TM.

Concurenții beneficiază de 14 puncte de control și revitalizare pe parcursul traseului, iar o ambulanță îi va supraveghea non-stop.

Maratonul se desfășoară în munții Cernei pe un traseu ce face ocolul Arjanei (1512m), cel mai pitoresc vârf din munții Cernei.

Startul și sosirea sunt în valea Cernei, traseul traversează de 2 ori creasta munțiilor Cernei, ajunge dincolo de creastă în satul Bogaltin și străbate împrejurimile pitorești ale cătunelor de munte Dobraia, Poiana Lungă, Inelet, Cracul Mare și Prisacina.



Mai multe pentru tine:
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Napolitane cu caramel şi nuci. Sunt gata în 30 de minute
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Cum să te bucuri de grătar, fără a-ți pune sănătatea în pericol. Nutriționist: „Un moment de relaxare, un stres pentru organism”
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Cel mai important test dat de armata română în istoria modernă. Între sângele vărsat de țăranii din prima linie și planurile mârșave ale rușilor