Mănăstirea de la Cerneţi, care a supravieţuit războaielor, are nevoie de fonduri pentru reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Cerneţi FOTO Alexandra Georgescu

Mănăstirea Cerneţi are nevoie urgentă de fonduri pentru consolidare, Mehedinţiul putând pierde din neglijenţă un monument naţional care a supravieţuit turcilor, comuniştilor, dar şi la două războaie mondiale. Această veche vatră monahală a fost construită în urmă cu 356 de ani de voievodul Grigore Ghica.

Mănăstirea Cerneţi, cu hramul „Sfânta Treime“, a supravieţuit ca prin miracol prigoanei comuniste, când a fost închisă pentru a se deschide aici un muzeu, dar şi atacurilor repetate ale turcilor din Insula Ada Kaleh. ”Faptul că a rămas în picioare această biserică, eu o consider o minune, o biruinţă. Era păcat ca acest monument, biserică domnească, să fie doborât la pământ. Face parte din patrimoniul naţional şi firesc este să îl păstrăm, să îl conservăm”, spune stareţa mânăstirii, Grigoria Murgilă. O minune care acum are nevoie însă de o sumă uriaşă pentru a-şi recăpata strălucirea de altădată.

Stare avansată de degradare

Biserica veche a mănăstirii este actualmente într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări urgente de consolidare şi restaurare a picturii interioare. Cele trei măicuţe care vieţuiesc în acest loc nu au fondurile necesare ca să demareze un proces de consolidare, iar comunitatea din jur nu poate suporta costurile unor asemenea lucrări.  Şi ca o primă urgenţă ar trebui schimbată şi tabla ruginită de pe acoperiş fiindcă există riscul unor infiltraţii de apă, ceea ce ar duce la compromiterea totală a picturii interioare. De asemenea, trebuie refăcută tencuiala exterioară şi hidroizolaţia. ”În 2008 am început lucrările de restaurare a picturii, dar s-a pictat în proporţie de 15-20 la sută pentru că sunt foarte costisitoare. Atunci am primit 500.000 de lei de la Ministerul Culturii, a fost un început şi eu zic că a fost un lucru bun. La un moment dat am scos acea schelă din biserică pentru că ne-am dat seama că nu o să mai avem bani să continuăm şi ne temeam de incendii la Paşti”, spune maica stareţă. În biserică sunt trei straturi de pictură şi în unele zone chiar mai multe. Primul strat este de la construcţia sa din 1663, al doilea strat de la 1827, când au avut loc lucrări de reparaţii şi de repictare a bisericii şi un al treilea strat, în 1866. ”În vara anului trecut am reuşit să facem o intervenţie de urgenţă în pronaus, unde căzuse o bucată foarte mare. Era păcat să o pierdem, pictura este foarte valoroasă şi frumoasă şi o bucată de frescă căzută nu mai poţi să o refaci”.

Mănăstire de maici

Această veche vatră monahală este aşezată în imediata apropiere a municipiului Drobeta-Turnu Severin, la o distanţă de trei kilometri, mai precis în satul Cerneţi, fiind o mânăstire de maici, actualmente având trei vieţuitoare. A fost  construită în anul 1662 de Grigore Ghica voievod, cu transformări ulterioare între anii 1784 - 1794. Este o biserică fortificată, având un turn clopotniţă masiv şi înalt, ziduri groase şi ferestre de tragere înguste, permiţând apărarea din interior. Face parte din ansamblul fostei mănăstiri, din care se mai păstrează urme din ruinele chiliilor şi zidului de incintă. Datorită acestui turn-clopotniţă, ”Sfânta Treime” poate fi considerată o biserică-culă, destinată nu doar necesităţilor de cult, dar şi celor de apărare, având în vedere condiţiile instabilităţii interne a Ţării Româneşti de la acea dată şi atacurilor repetate ale cetelor de turci. Alături de Gura Motrului, Topolniţa, Valea cu Apă, mânăstirea Cerneţi a fost printre metoacele închinate mânăstirilor Tismana şi Bistriţa. Mănăstirea Cerneţi este cunoscută în istorie şi ca aşezământ episcopal, atestată ca aşezare monahală de călugări, iar ca ultim monah vieţuitor este pomenit Protosinghelul Ghenadie, decedat în anul 1837. Apoi, slujbele în biserica mânăstirii au fost oficiate o bună parte de timp, de preotul paroh din sat, iar din anul 1970 a fost trecută în patrimoniul muzeului „Porţile de Fier”, moment în care toate obiectele de cult au fost asimilate în depozitul muzeului. Nici până la această dată, mânăstirea nu a reuşit să-şi recupereze aceste obiecte de cult, fiind nevoită să deschidă acum o acţiune în instanţă în acest sens.

Închisă de comunişti

”Lăcaşul a fost închis de comunişti, ei au vrut să-l amenajeze ca muzeu pentru vizitare, dar nu s-a mai ocupat nimeni de el şi l-au lăsat în paragină. A fost până la urmă şi o măsură pentru a salva monumentul pentru că iniţial comuniştii vroiau să-l demoleze, socotind că sunt prea multe biserici în sat”, spune stareţa mânăstirii.

Lăsată în paragină, mânăstirea a devenit locul de joacă al copiilor din sat, dar şi locul unde sătenii veneau să pască animalele. Acoperişul era distrus pe o suprafaţă mare, astfel că erau crescuţi şi copaci. Atunci hoţii au furat tot se putea de aici, inclusiv clopotele bisericii. 

După 1990, mai exact în perioada 1994-1997, cu fonduri de la Ministerul Culturii, s-au făcut lucrări de consolidare. Tot atunci s-au făcut şi acoperişul cu tablă zincată, tencuiala exterioară şi zidul împrejmuitor, dar lucrările nu s-au încheiat. Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în şedinţa de lucru din 16 decembrie 2004, a aprobat reactivarea Mănăstirii ,,Sfânta Treime" din satul Cerneţi, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în şedinţa din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiinţarea acestui lăcaş monahal.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”