La Turnu Severin s-a anulat un bal al bobocilor. Pompierii au închis sala cu câteva ore înainte de spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de spectacol a Casei Tineretului din Turnu Severin, închisă de pompieri FOTO Corina Macavei

Balul Bobocilor al Colegiului Pedagogic „Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin , programat să aibă loc joi seară, a fost anulat cu câteva ore înainte de spectacol, după ce pompierii au descoperit unele nereguli la Casa Tineretului.

Elevii Colegiului Pedagogic „Ştefan Odobleja” aveau pregătit penru joi seară Balul Bobocilor, eveniment pe care îl aşteptau cu toţii cu multă nerăbdare. Numai că astăzi, la ora 15,00, adică doar cu câteva ore înainte de începerea spectacolului, conducerea liceului a fost anunţată că sala Casei Tineretului a fost închisă de pompieri.

„Am fost anunţaţi că din seara aceasta sala Casei Tineretului se va închide. Noi vom reprograma spectacolul, avem totul pregătit, voi discuta cu profesorul organizator şi stabilim o nouă dată, era ceva deosebit. Copiii au înţeles că nu este vina şcolii”, ne-a declarat directorul colegiului severinean, Alina Teiş.

Purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”, Ramona Nistor, spune că pompierii au luat decizia închiderii sălii de spectacole a Casei Tineretului în urma unui control unde s-a constatat că iluminatul de siguranţă nu există şi că au fost desfiinţate două căi de evacuare.

Cum lucrările de reabilitare la Palatul Cultural „Teodor Costescu” nu sunt încă finalizate, Casa Tineretului este singura clădire din Drobeta Turnu Severin, care găzduieşte în momentul de faţă spectacole de acest gen.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”