Foto Insula Șimian, ostrovul care trebuia să salveze Ada-Kaleh. Povestea cetății mutate pe Dunăre după construcția Porților de Fier

Insula Șimian de pe Dunăre păstrează amintirea unuia dintre cele mai stranii proiecte istorice din România secolului XX. În anii ’60, autoritățile au început să mute aici o întreagă cetate Vauban, împreună cu așezările și mormintele de pe insula Ada Kaleh.

În anii ’60, peste 20.000 de oameni au muncit la realizarea Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I. Proiectul hidroenergetic, inaugurat la 16 mai 1972, avea să cuprindă hidrocentrala Porțile de Fier I, situată pe Dunăre, în localitatea Gura Văii (Drobeta-Turnu Severin, Mehedinți), barajul Gura Văii – Șip, care lega malurile românesc și sârbesc ale Dunării, și lacul de acumulare Porțile de Fier, cu o lungime de peste 100 de kilometri, de la baraj până la confluența fluviului cu Tisa, în regiunea sârbească Voivodina.

Planul îndrăzneț al mutării unei cetăți 

În jurul său, alte lucrări importante aveau să contureze noua înfățișare a zonei, afectată de creșterea nivelului fluviului cu 30–40 de metri. Locuitorii din orașul Orșova și din satele aflate pe malul stâng al Dunării, între Orșova și Drobeta-Turnu Severin, au fost strămutați înainte ca apele lacului de acumulare să inunde așezările, iar drumurile și calea ferată de pe malurile fluviului au fost reclădite la un nivel mai ridicat, deasupra apei, vechile căi de transport fiind și ele înghițite de Dunăre.

La mijlocul anilor ’60, insula Ada-Kaleh, locuită de peste 100 de familii de turci, a ajuns și ea treptat pe fundul Dunării, însă istoricii au propus salvarea patrimoniului acesteia, împreună cu alte monumente înșirate pe țărm, care riscau să dispară și ele pentru totdeauna.

Academicianul Constantin Nicolaescu-Plopșor (1900–1968), atunci coordonator-șef al șantierului Academiei Române din zona Porților de Fier, a propus salvarea mai multor monumente istorice, în ciuda eforturilor mari și a dificultăților tehnice pe care le impuneau astfel de acțiuni.

De pe malul sârbesc, planurile sale vizau strămutarea unui segment din drumul roman și a Tabulei Traiana, care a fost ridicată ulterior la peste 30 de metri față de locul său inițial, a monumentelor căpitanului Koča de la Tekija, erou național sârb, și ale eroilor din Primul Război Mondial de la Donji Milanovac, precum și protejarea cetăților Culič, Golubac și Smederevo.

„Pe malul nostru s-a propus să fie strămutate, în întregime sau parțial, cetatea și casa lui Regep Aga, fost pașă al insulei Ada-Kaleh, de origine turcă, casa eroului clasei muncitoare Ștefan Plavăț din Eșelnița, cetatea de la Drenkov, cunoscută încă de pe vremea lui Iancu de Hunedoara, picturile din biserica ortodoxă română din Berzasca, precum și câteva monumente de arhitectură țărănească — sălașe, case, mori, vălaie. Vor fi protejate ruinele mănăstirii Vodița, turnurile de piatră de la Tricule și cetatea de pe insula Banului, din fața barajului, în vreme ce unele monumente istorice vor fi strămutate mai sus pe mal, în dreptul localităților respective”, informa academicianul în 1968.

Insula Ada kaleh, recreată pe Insula Șimian

Insula Șimian de pe Dunăre, un ostrov întins pe 50 de hectare, în vecinătatea orașului Drobeta-Turnu Severin, avea să devină „noul Ada-Kaleh”, locul unde urma să fie mutată cetatea Vauban de pe insula Ada-Kaleh, ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, dar și moscheea, cimitirul vechi, mormântul sfântului local (derviș) Mischin Baba, mai multe case tradiționale turcești din Ada-Kaleh, dar și flora specifică insulei, unde se cultivau smochini, trandafiri pentru dulceață, castani și moșmoane.

Insula Șimian a fost locuită din cele mai vechi timpuri până în secolul XX. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea, pe insulă, a ruinelor unor bordeie, unelte și piese ceramice specifice Culturii Sălcuța (4500–3500 î.Hr.) și a unor complexe de locuire specifice Culturii Coțofeni (3500–2500 î.Hr.).

„Locuirea în perioada culturii Coţofeni pe Ostrovul Şimian este reprezentată de numeroasele morminte (13 complexe) descoperite ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate în anul 1966. Ele se împart în două categorii: morminte de incineraţie, în care resturile incinerate sunt aşezate într-o groapă rotundă, peste care a fost aşezată o platformă de piatră de râu, şi morminte de înhumaţie, aşezate de asemenea în gropi rotunde, peste care a fost ridicată o suprastructură de piatră, în formă de trunchi de con”, arată Repertoriul Arheologic Național.

Pe aceeași insulă au fost descoperite tezaure monetare de argint, cu origini celtice, dar și urme ale unei așezări hallstattiene, distruse în mare parte de așezarea geto-dacică.

„Săpăturile arheologice întreprinse în anul 1966 au dus şi la descoperirea a şapte locuinţe dacice. Forma acestora este, în general, rectangulară. Podeaua este din pământ ars, întreaga lor suprafaţă fiind acoperită cu fragmente ceramice. Faptul că au fost descoperite şi numeroase fragmente de chirpic ars la roşu pe suprafaţa vetrelor locuinţelor demonstrează că acestea erau construite din paiantă şi aveau dimensiuni destul de modeste. Inventarul este destul de modest şi constă din fragmente ceramice, râşniţe de mână, o fibulă cu arc, câteva cuţite dacice, un vârf de săgeată şi un vârf de suliţă”, arătau arheologii.

Insula folosită la construcția podului lui Traian

Istoricii arată că Insula Șimian ar fi fost locul prin care, la începutul secolului al II-lea, armatele împăratului Traian au trecut Dunărea pentru a invada Dacia.

În anii următori, la mai puțin de doi kilometri în amonte de insulă, a fost ridicat podul antic de la Drobeta, ale cărui ruine s-au păstrat pe malurile Dunării. Unii istorici arătau că a fost nevoie ca Dunărea să fie abătută parţial de la cursul normal, cu ajutorul unui braţ mort de pe malul drept, pentru a putea fi realizaţi cei 20 de piloni ai podului, care măsura peste un kilometru.

Pentru construcția pilonilor podului, insula ar fi fost folosită la devierea apelor Dunării, prin ridicarea unor baraje. Folosindu-se de Insula Șimian, Apollodor din Damasc, arhitectul podului, ar fi abătut două treimi din volumul Dunării pe brațul sudic al fluviului, pentru a putea ridica direct pe uscat unele dintre picioarele podului.

„Cu ajutorul unui dig puternic, Apollodor a avut posibilitatea să devieze pe acest braț cea mai mare parte din debitul apei fluviului de pe albia principală a Dunării. Prin alte canale de deviere s-a folosit, de asemenea, și de existența unui puternic banc de nisip (o prelungire a insulei Șimian), care apare și azi în timpul scăderii nivelului apei”, informa arheologul Dumitru Tudor.

De-a lungul timpului, insula Șimian a mai fost locuită, însă adesea inundațiile de pe Dunăre au produs distrugeri locuințelor. Ultimele mari inundații au avut loc în aprilie 1940 și au dus la evacuarea celor câtorva familii care locuiau atunci pe insulă.

Muzeu și rezervație a naturii

După Al Doilea Război Mondial, insula a devenit pustie, însă în anii ’60, odată cu amenajarea Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I, a început transformarea ei în „noul Ada-Kaleh”.

„Proiectul dorește să păstreze acest caracter de dezvoltare în timp, reprezentând în muzeu, prin locuința și gospodăria specifice, cele câteva etape de locuire, introducând o serie de ansambluri cu caracter economic (ateliere de mică industrie locală — fabrică de țigări, rahat, dulcețuri, artizanat artistic —, cafenea, bazar etc.), precum și locuințe pentru populația care se va strămuta eventual aici. Proiectul prevede, de asemenea, pe linia adâncirii acestor date, crearea unui complex turistic modern, dotat cu zone de agrement”, nota Constantin Nicolăescu-Plopșor.

Artizanul proiectului adăuga că insula Șimian oferea perspective turistice importante, datorită apropierii sale de Drobeta-Turnu Severin. În același timp, urma să devină și o rezervație naturală.

„Zona de vegetație a insulei Șimian corespunde satisfăcător nevoii de strămutare a speciilor caracteristice insulei Ada-Kaleh. O asemenea rezervație poate deveni un puternic centru de producție de flori și fructe mai puțin obișnuite în restul țării: smochine, moșmoane, castane, trandafiri de dulceață etc.”, adăuga arheologul.

La sfârșitul anilor ’60, o parte din zidurile fortificației Vauban se conturau pe insula Șimian, iar în vecinătatea lor au fost strămutate mormintele din vechiul cimitir din Ada-Kaleh.

„Pitorescul Ada-Kaleh renaște pe insula Șimian — reconstituit fidel, de la catacombe până la semețele turnuri ale minaretelor. Chiar și trandafirii renumitelor parfumuri și dulcețuri încep să-și deschidă bobocii în aval”, informa ziarul Drum Nou în 1970.

Arhitecții au căutat la Viena planșele originale ale contelui de Mercy, guvernatorul Banatului, care, la ordinul lui Eugeniu de Savoia, a început lucrările de ridicare a cetății Ada-Kaleh în august 1717. Schițele vechi și fundațiile redescoperite de arheologi ale cetății ocupate apoi de turci au fost folosite ca repere pentru reconstruirea cetății, la circa 30 de kilometri în aval.

„Piesă cu piesă, fragmentate, numerotate și ambalate cu toată răspunderea, îndeosebi elementele florale și cele sculpturale au fost încărcate în șlepuri și transportate la noua așezare, unde au fost refăcute lungile galerii de circulație, zidurile cu crenelurile lor, porțile sculptate cu motive ale vremii. Apoi vor veni grădinarii. În solul nisipos, ca cel de baștină, oleandrii, smochinii, roșcovii și liliacul vor prinde noi rădăcini, împletindu-se cu iedera omniprezentă și completând imaginea de floră mediteraneană”, informa presa anilor ’70.

Insula dată uitării după 1990 a ajuns pe Via Transilvanica

Lucrările de reconstrucție a cetății pe insula Șimian au continuat și în anii ’80. Au fost ridicate zidurile incintei cetății, turnurile și câteva case reprezentative turcești. Autoritățile anunțau că porțile, crenelurile, ancadramentele din piatră și alte ornamente și suprastructuri ale zidurilor cetății refăcute erau cele originale, fiind demontate cu grijă de pe insula Ada-Kaleh și remontate pe insula Șimian.

Proiectul noii insule Ada-Kaleh a fost însă abandonat, iar insula a rămas ocolită de turiști. În vara anului 2025, insula Șimian a reintrat simbolic în circuitul turistic. Aici a fost amplasată o bornă a rutei Via Transilvanica, traseul turistic de peste 1.400 de kilometri care începe din Bucovina, la Mănăstirea Putna, și se încheie la Dunăre, lângă ruinele podului antic de la Drobeta. Acum, cea mai sudică bornă a Via Transilvanica a devenit insula Șimian.

„Cu ajutorul autorităților din județul Mehedinți, cu implicarea partenerilor de la Asociația Front la Dunăre, ne propunem să redăm acest loc lumii. În următoarea perioadă vom lucra împreună la un ghid și un program de vizitare, pentru ca localnicii, reprezentanții comunității turce, dar și drumeții care vor străbate Via Transilvanica integral să beneficieze de toată această experiență, iar borna plasată pe insula Șimian să fie accesibilă. Știm că nu va fi ușor, însă, cu sprijinul potrivit, acest proiect este posibil”, informa pagina oficială de Facebook a Via Transilvanica.