Incendiu puternic la Registrul Comerţului Mehedinţi. Imobilul aparţine socrului politicianului Cristian Buşoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au intervenit sâmbătă pentru lichidarea unui incendiu la casa socrului liberalului Cristian Buşoi din Drobeta Turnu Severin. Focul a fost lichidat fără probleme, nefiind persoane evacuate.

Detaşamentul de Pompieri a intervenit sâmbătă, 14 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unui imobil de pe strada Smârdan nr. 3 din Drobeta Turnu Severin. Casa aparţine socrului politicianului liberal Cristian Buşoi şi este închiriată Registrului Comerţului Mehedinţi.

La locului evenimentului au fost mobilizate cinci echipaje cu 3 ASAS, un SMURD şi a autoplatformă.
Pompierii au intervenit prompt, reuşind să limiteze incendiul care risca să se extindă la întregul imobil.

„Incendiul a cuprins acoperişul pe o suprafaţă de 20 mp, un perete pe o suprafaţă de 4 mp, degradându-se mobilierul şi tehnica de calcul a Camerelor Serverelor”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Pompierii spun că focul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric determinat de un întrerupător defect.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"