Incendiu puternic într-o gospodărie de la un foc de igienizare lăsat nesupravegheat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste patru ore au luptat pompierii cu flăcările pentru a stinge un incendiu izbucnit în gospodăria unui cetăţean din localitatea Răduţeşti, comuna Butoieşti

Marţi după-amiază, patru echipaje de pompieri, dintre care trei din cadrul Staţiei Strehaia şi un echipaj din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD,  pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexe gospodăreşti, în localitatea Răduţeşti, comuna Butoieşti.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la trei anexe gospodăreşti cu degajare mare de căldură şi fum.

Intervenţia pentru localizarea şi lichidarea tuturor focarelor a durat peste patru ore, pompierii  reuşind să împiedice propagarea incendiului la casa de locuit aflată în imediata apropiere. Totodată, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, care a suferit arsuri minore la gleznă.

Deşi incendiul a fost stins de către pompieri în limitele găsite, flăcările au distrus anexele gospodăreşti, construite din paiantă, cu acoperiş din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 300 mp, precum şi materiale combustibile din interiorul acestora: circa 4 metri cubi lemn de foc, circa 300 de kg de cereale, un motor electric, materiale textile, documente personale, dar şi o sumă importantă de bani.

La finalul intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă de producere a incendiului: neasigurarea măsurilor specifice, în vederea preîntâmpinării producerii unui incendiu, în urma folosirii focului deschis pentru igienizare.

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii ca urmare a folosirii focului pentru igienizare, pompierii atrag încă o dată atenţia că arderea se execută, în condiţii meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi şi sub supraveghere permanentă. De asemenea, cetăţenii trebuie să dispună de mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii şi să nu părăsească locul arderii până la stingerea totală a focului.


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 28 octombrie. Racii au stări de spirit schimbătoare, Leii pot pune brusc punct unor relații nepotrivite
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Pericol pentru Europa”. Ministrul de Externe al Ungariei promite ca Budapesta se va opune categoric aderării Ucrainei la UE
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO