În judeţul Mehedinţi s-au înscris 99 de profesori la examenul de definitivare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectoratul Şcolar Mehedinţi se va ocupa de buna organizare a examenului

Emoţii mari pentru profesorii care mâine vor susţine examenul de definitivare în sistemul de învăţământ. Examenul este obligatoriu pentru cei care vor să ocupe un post la catedră. În judeţul Mehedinţi s-au înscris 99 de candidaţi la concurs. Acesta va fi monitorizat video şi se va organiza la Colegiul Naţional Traian

În judeţul Mehedinţi, 99 de profesori s-au înscris la examenul de definitivare în învăţământ pentru 28 de discipline. Examenul se va organiza la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin şi va fi monitorizat la fel ca toate examenele care s-au susţinut anul acesta, chiar dacă cei care vor sta în bancă sunt profesori şi nu elevi.

 Anul acesta este prima dată când acest examen este organizat în baza Legii Educaţiei Naţionale la nivel de judeţ, dar cu subiecte la nivel naţional.

 Candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la proba scrisă pentru a promova acest examen. Rezultatele vor fi afişate în data de 23 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare