FOTO/Severinul le poartă noroc „pandurilor”: Oltenii au bătut CFR Cluj și au scăpat de locurile retrogradabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul disputat ieri pe stadionul Municipal le-a adus trei puncte gorjenilor, care au reușit prin această victorie să depășească Universitatea Craiova în clasamentul Ligii 1.

Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraș i-a trimis în teren pe: Mingote - Popete, Viera, Chiricheş, Grecu - Pintilii, Apostu, Vranjes, Pleasca - Lemnaru, Stromajer, în timp ce Alin Minteuan a început cu:

Nuno Claro - Panin, Cadu, Nuno Diogo, I. Rada - Kivuvu - Kone, Hora, Peralta, Bastos – Bud



Meciul a fost unul echilibrat până la autogolul lui Diogo, din minutul 44, venit în urma unui șut a lui Lemnaru. După ce a deschis scorul, Pandurii a început să joace cu mai multă ambiție decât adversarii lor și și-au mărit avantajul prin în repriza secundă, prin Vranjes(min.62).

Chiar dacă a redus din handicap în minutul 70 prin Bastos, CFR nu a reușit să revină până la finalul partidei, astfel că tabela a rămas nemodificată, 2-1 pentru gazde.



Cu acest rezultat, Pandurii a urcat pe locul 14 în clasamentul Ligii 1 cu 23 de puncte, scăpând, pentru moment, de locurile care duc în liga secundă. Pe 15 a coborît chiar Universitatea Craiova, învinsă rușinos în Regie, de Sportul Studențesc, scor 3-0.

De altfel, cele două echipe se vor întâlni în meci direct în etapa următoare, pe Ion Oblemenco. Partida Universitatea Craiova-Pandurii va avea loc joi, 7 aprilie, începând cu orele 19:30 și se anunță o adevărată bătălie pentru supraviețuirea pe prima scenă a fotbalului românesc.




Mai multe pentru tine:
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Polonia cere NATO mai multă protecţie aeriană, după o incursiune cu drone ruseşti. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte de urgenţă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”