FOTO Accident pe DN 67 la Termo Halânga. Un jandarm care ieşise din tură a lovit mortal un bărbat aflat pe mjilocul carosabilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi-a pierdut viaţa sâmbătă seară într-un cumplit accident de ciculaţie care s-a petrecut pe DN 67, în apropierea Termocentralei de la Halânga. Victima mergea pe mijlocul străzii şi a fost lovită de un jandarm care ieşise din tură de la Combinatul de Apă Grea.

Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 20,00, pe DN 67, în localitatea Halânga, la câţiva metri de Termocentrala care furnizează agentul termic pentru municipiul Turnu Severin. Jandarmul, care se afla la volanul autoturismului proprietate personală, ieşise din tură  de la Combinatul de Apă Grea şi se îndrepta spre casă, spre Drobeta Turnu Severin.

Un martor ocular povesteşte că înainte de a se produce teribilul accident, l-a văzut pe bărbat pe mijlocul străzii, cel mai probabil fiind în stare de ebrietate. Fiindcă a avut viteză mică a reuşit să-l evite şi şi-a continuat drumul spre Turnu Severin. Din păcate, jandarmul l-a lovit în plin, impactul fiind foarte violent dată fiind distanţa de peste 200 de metri de la locul impactului la locul unde a reuşit să oprească autoturismul.  Trupul bărbatului a fost pur şi simplu zdrobit, iar o bucată desprinsă piciorul stâng se afla la câţiva metri de cadavru.

„Plecam la Severin şi l-am văzut cum mergea pe mijlocul străzii, eu chiar l-am ocolit, am dat fază lungă şi l-am evitat. După aceea nu mai ştiu, veneau maşini din spate ... Cred că era băut, că se legăna”, a spus un conducător auto.

Victima, Viorel Axintoaie, are 52 de ani şi este din Suceava. A lucrat mai mulţi ani la Termocentrală şi după ce a fost disponibilizat lucra la particulari pentru o bucată de pâine. Acum era angajat ca paznic la un garaj. Poliţiştii de la Rutieră l-au anunţat telefonic pe patronul acestuia că Viorel Axintoaie este decedat, cel mai probabil acesta având să se ocupe de înmormântarea acestuia.

„De la mine a plecat de vreo 7-8 luni, plecase la un patron la lemne şi era de pază la garajul acestuia. Ele este din Suceava, nu a mai fost acasă de 30 de ani. A lucrat aici la Termo”, a spus un bărbat din Halânga.
La faţa locului, o echipă de poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi a  efectuat cercetări pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul.  

„Vorbim despre un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 67, în localitatea Halânga, în care a fost implicat un autoturism Volkswagen Passat, ce a surprins şi accidentat mortal un pieton aflat pe partea carosabilă, nerespectând regulilele rutiere. Din primele verificări se pare că pietonul a încălcat normele rutiere, în speţă a circulat pe partea carosabilă în condiţii nelegale. Nu putem aprecia viteza cu care circula conducătorul auto în momentul de faţă, în cauză se va dispune cu siguranţă o expertiză ce va stabili cu exactitate viteza autovehicului. Pot să vă spun doar că cel care conducea autoturismul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest accident de circulaţie”, a precizat inspectorul Claudiu Bebec de la Poliţia Rutieră Mehedinţi.

Citiţi şi:

Accident la Cluj: o fată de 13 ani a murit după ce maşina în care se afla a intrat într-un stâlp

Româncă arestată în Ungaria în urma unui accident soldat cu un mort

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!