Fotbal pentru viaţă. Nume mari din fotbalul românesc vin la Turnu Severin pentru ajutorarea unui copil bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 6 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, va avea loc o acţiune umanitară pentru ajutarea unui copil cu probleme grave de sănătate. Cei care doresc să susţină financiar această cauză sunt invitaţi să participe putând dona 10 lei, reprezentând costul biletului de intrare la meciurile de fotbal organizate cu această ocazie.

Acţiunea fără precedent în Drobeta Turnu Severin este organizată la iniţiativa Consiliului Elevilor din Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Odobleja” pentru ajutorarea unui coleg care are nevoie de o sumă uriaşă (100.000 de euro) pentru o intervenţie chirugicală.

La meciuri vor participa sportivi din toate cluburile de copii din Drobeta Turnu Severin, dar şi foşti fotbalişti de Liga I şi naţională.

“Este un proiect umanitar desfăşurat de Colegiul Naţional Ştefan Odobleja în parteneriat cu un ONG din Drobeta Turnu Severin. Acţiunea care va avea loc vineri şi constă într-un spectacol sportiv axat pe fotbal. Am avut amabilitatea lui Gabi Boştină, care s-a implicat activ şi căruia îi mulţumim. El a contactat fotbalişti din foste glorii ale fotbalului românesc. Au fost împărţite invitaţii în şcoli, elevii care au dorit au putut să doneze în schimbul acestor invitaţii sume de bani. De asemenea, am găsit disponibilitate şi la alte instituţii şi am primit donaţii pentru această cauză”, spune profesorul Dan Zamfir, care s-a implicat alături de elevi şi cadrele didactice din Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Odobleja” în acest proiect umanitar.

Fostul stelist Gabi Boştină s-a implicat de asemenea foarte mult în organizarea acestui eveniment, reuşind să strângă mai multe tricouri şi mingi aparţinând unor cluburi importante din ţară şi din străinătate ori unor fotbalişti renumiţi. Toate aceste echipamente sportive vor fi vândute în cadrul unei licitaţii. Doritorii pot achiziţiona de exemplu tricouri cu semnătura lui Adi Mutu sau Ciprian Marica, Radu Ştefan de la Lazio, Mauri  (Lazio) ori Mario Balotelii (AC Milan). La licitaţie poate fi achiziţionată şi mingea cu care s-a jucat meciul de Champion League  (Steaua – Olympique Lyonnais în 2008), semnată de toţi componenţii Lotului Stelei din acel moment, care a fost oferită de fotbalistul George Ogăraru, dar şi mănuşile portarului Bornescu.

La eveniment vor fi prezenţi internaţionalii de fotbal Gabriel Boştină, Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Jan Vlădoiu, Florian Şoavă, Flavius Stoican, Dorel Stoica, Cornel Mihart.

Program:

17:00-17:20 Luceafărul - Sporting generaţia 2008
17:20-17:40 Sport Kids - Academia "Flavius Stoican" generaţia 2005
17:40-18:00 AS Frontiera - CS Drobeta
18:00 Boştină şi prietenii - CSS Drobeta

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple