Festivalul Transfrontalier de Poezie „Mihai Eminescu” şi-a decernat vineri premiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Artelor din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin a găzduit vineri, 16 mai, Festivalul Transfrontalier de Poezie „Mihai Eminescu”, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, manifestare de suflet închinată memoriei celui care a fost Luceafărul poeziei româneşti.

An de an un punct de reper în activitatea eminescologilor din România şi nu numai, simpozionul a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie. Născut la ideea scriitorului Florian Copcea, festivalul a fost sprijinit de Primăria Drobeta Turnu Severin şi Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, Biblioteca Judeţeană „I.G. Bibicescu” şi Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Evenimentul s-a deschis cu un recital de excepţie al Corului „Izvoraşul” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, după care a avut loc decernarea premiilor „Eminescu”. Anul acesta au primit această distincţie P.S. Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, europarlamentarul Maria Grapini pentru volumul „Viaţa, între scrieri şi trans-scrieri” şi Editura „Libertatea” din Pancevo.

„Au fost invitaţi o seamă de scriitori din Serbia şi România. În cadrul acestor manifestări am lansat câteva lucrări legate de Mihai Eminescu, după care am decernat premiile Eminescu P.S. Nicodim, Casei de Presă şi Editură Libertatea din Pancevo cu ocazia împlinirii a 72 de ani de existenţă şi europarlamentarului Maria Grapini”,

a precizat scriitorul şi jurnalistul Florian Copcea.

Maria Grapini a ţinut să fie prezentă la eveniment şi a primit cu mare emoţie premiul din partea organizatorilor:
„Mi s-a făcut onoarea să relansez şi la Turnu Severin o carte pe care am scris-o cu mare drag, carte pe care nu am băgat-o în librării, o dăruiesc şi am vrut să las şi la Turnu Severin câteva volume. Important este că aici, la Turnu Severin, se întâmplă acest lucru şi iată că se poate să ne întâlnim românii din Serbia cu românii din România să omagiem un mare poet şi să încercăm să transmitem generaţiilor următoare că prin cultură, prin tradiţii, un popor rezistă în timp”.

În cadrul manifestării a fost lansat şi un nou volum al revistei de literatură, artă, cultură şi dialog european „Vorba noastră”, care apare în Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, România, Serbia,  în paginile căreia regăsim articole semnate de academicianul Mihai Cimpoi („Eminescu şi daimonul socratic”), Florian Copcea („Eminescu: ideea europeană şi unitatea culturii universale”), Titu Dinuţ („Poeme”), Nicolae Georgescu („Eminescologia, la ora exactă”),  Mihaela Albu („Mihai Eminescu şi Constantin Noica – doi filosofi ai limbii române”), ş.a. Lucrarea se remarcă printr-un conţinut amplu şi de o înaltă valoare literară.

De asemenea, a avut loc lansarea cărţilor: „Bucuraţi-vă”, semnată de Vasile Morar, „Lumina – contribuţii monografic-bibliologice”, de Ioan Baba, „Viaţa între scrieri şi trans-scrieri”, de Maria Grapini şi „Ideea europeană în opera lui Mihai Eminescu”, de Florian Copcea.

În cadrul festivalului, au fost decernate patru premii de către Biblioteca I.G. Bibicescu scriitorilor: Nicu Ciobanu, Vasile Morar, Diana Oltiţa Preda şi Nicolae Scheianu.


 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate